Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 25 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri Inundație la o sală de mese din Academia de Poliție. A cedat acoperișul
Știri

Inundație la o sală de mese din Academia de Poliție. A cedat acoperișul

86

Din cauza ploilor abudente din noaptea de duminică, o sală de mese a Academiei de Poliție a fost inundată. Imaginile incidentului au apărut în spațiul public și îi arată pe viitorii ofițeri de poliție care dau cu mopul, pentru a scoate apa din clădire. În ciuda evidenței, conducerea Academiei de Poliției neagă. 

La nivelul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza se execută în prezent lucrări de hidroizolație la terasele blocului alimentar, acestea nefiind finalizate. Imediat după sesizarea problemelor apărute, reprezentanții Academiei de Poliție au contactat firma de construcții care realizează proiectul de hidroizolație, astfel încât acestea au fost remediate în timp scurt. Precizăm că programul studenților Academiei de Poliție nu a fost afectat, activitățile didactice desfășurându-se în condiții normale

se precizează în comunicatul Academiei de Poliție
Sursă video:Facebook, Europol

Nu este prima situație de acest fel cu care se confruntă Academia de Poliție. În urmă cu o lună, în această instituție de învățământ superior, au fost găsiți șobolani. Aceste probleme au fost semnalate pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol al Poliției.

Reporter: Andreea Gelatu

Sursă foto: Facebook, Europol – captură video

scris de
Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019

pe același subiect

ArticoleȘtiri

Pelerinaj de Florii, pe străzile din Capitală

Arhiepiscopia Bucureștilor organizează sâmbătă, 27 aprilie, Pelerinajul de Florii. La eveniment vor...

ArticoleȘtiri

„Ambasadori” și „veterani” ai jocurilor video se reunesc, în weekend, la „Poli E-Fest”

Universitatea Politehnică București găzduiește, în perioada 26‑30 aprilie, „Poli E-FEST”. Evenimentul este...

ArticoleEvenimentMediuȘtiri

Ilfov | Amendă de 4000 de euro pentru un bărbat care aruncase gunoaie pe un teren din Jilava

Un şofer a fost amendat miercuri, 24 aprilie, de poliţiştii din Măgurele...