Avansează lucrările la şcoala Neagoe Basarab din Sectorul 3, care va fi reconstruită din temelie, după ce vechea clădire ajunsese să aibă probleme structurale prea grave pentru a putea fi remediate. Din imaginile publicate de edilul Sectorului 3, Robert Negoiţă, se vede progresul lucrărilor faţă de noiembrie 2024.
Vechea clădire a fost dărâmată în primăvara lui 2024 şi, după o perioadă, a început turnarea fundaţiei pentru noua şcoală. Lucrările ar trebui să durere un an şi trei luni, potrivit contractului.
Lucrările la şcoala Neagoe Basarab. Şcoala aflată în risc I seismic a fost închisă încă din 2021, din cauza pericolului la care erau supuşi elevii şi profesorii. Era o şcoală veche, construită în anii ’70, cu vechi probleme structurale. Copiii au fost relocaţi la şcolile şi grădiniţele din apropiere (erau şi locuri pentru preşcolari).
Proiectul iniţial, întocmit în 2022, prevedea ca noua clădire să fie ridicată pe o suprafaţă de 8.000 metri pătraţi. Ulterior, aceasta a fost redusă la jumătate, la doar 4.000 m2, aşa cum a scris Buletin de Bucureşti aici.
În noua școală cu o capacitate de 650 de locuri, elevii vor beneficia de 22 de săli de clasă, laboratoare pentru chimie, fizică, științe naturale, cabinet medical și stomatologic, bibliotecă și de o sală de sport luminoasă și spațioasă. De asemenea, vor fi amenajate spații exterioare de recreere, o zonă de atletism, teren de baschet și spații verzi, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 3.
Costurile se ridică la 60 milioane lei (aproximativ 12 milioane de euro), dintre care circa 50 de milioane sunt cheltuieli eligibile care pot fi decontate de la bugetul de stat, prin programul naţional „Şcoli sigure şi sănătoase”.
Şcoala fusese în administrarea Primăriei Capitalei şi a fost preluată de Primăria Sectorului 3 pentru lucrările de reconstrucţie.
Comments are closed.