Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 10 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEducațieMainPrimărie

Sector 3 | Şcoala Neagoe Basarab va fi demolată şi reconstruită pe o suprafaţă la jumătate faţă de un proiect de anul trecut

680
FOTO: FB / Robert Negoita

Şcoala Neagoe Basarab, din sectorul 3 al Capitalei, urmează să fie demolată şi reconstruită cu 10 milioane de euro. În şedinţa de pe 28 noiembrie, consilierii locali au votat noii indicatori tehnico-economici, iar devizul a fost redus de la 23 de milioane de euro, la aproximativ 10 milioane. Nu pentru că ar fi găsit materiale de construcţie şi mână de lucru mai ieftine, ci pentru că suprafaţa noii şcoli va fi… la jumătate faţă de proiectul iniţial de reconstrucţie, proiect întocmit în 2022.

sursa: Facebook / Robert Negoita

Faptul că Şcoala Gimnazială Neagoe Basarab (care avea şi cursuri de grădiniţă) este în pericol de prăbuşire era un fapt cunoscut deja de câţiva ani. Era o şcoală veche, construită în anii ’70, cu vechi probleme structurale. De altfel, în 2021, Primăria a luat decizia de a o închide. Copiii au fost relocaţi la şcolile şi grădiniţele din apropiere.

sursa: Facebook / Robert Negoita

La momentul închiderii, angajaţii primăriei au venit cu un proiect la cheie, de aproximativ 10 milioane de euro, pentru a ridica în loc o şcoală similară cu cea construită în vremea comunismului. Decizia politică a majorităţii din acel moment a fost că e nevoie de o şcoală cu un suflu nou, cu dotări moderne, pe placul elevilor. Aşa că au organizat un concurs de idei de proiectare, în care au luat în calcul ceea ce îşi doresc principalii beneficiari – copiii. În 2022, sub egida Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), proiectul a prins contur. Aşa cum s-a arătat într-un reportaj făcut de Prima TV la acea vreme:

Acel proiect, care ar fi dus la o şcoală cu o suprafaţă de aproximativ 8000 de metri pătraţi, ar fi trebuit realizat din banii Primăriei, iar valoarea sa se ridica tot la o sumă de aproximativ 10 milioane de euro. Doar că proiectantul câştigător al concursului de idei ar fi trebuit să primească 5% din suma totală. Lucru cu care primarul Robert Negoiţă nu a fost de acord.

A blocat totul pe considerentul că nu se poate da o sumă atât de mare pentru proiectare, că vine Curtea de Conturi şi îl ia la bani mărunţi, că de ce face chestia asta, cu toate că el are firmă de proiectare. Prevederea era în Legea Achiziţiilor şi era distinctă faţă de o achiziţie normală.

eugen matei, consilier local uSR sector 3

De la acel moment, proiectul realizat sub oblăduirea OAR a fost trecut pe linie moartă. În schimb, pentru a nu cheltui bani din bugetul local, primarul a hotărât trecerea proiectului pe programul de finanţare Şcoli Sigure. Chiar el spunea câtă nevoie este de reconstrucţia şcolii aflate în pericol.

A intrat din nou la vot în Consiliul Local, la un moment dat chiar cu un deviz uriaş, de aproximativ 23 de milioane de euro. În data de 28 noiembrie, la ultima şedinţă de Consiliu Local, acel deviz a fost modificat, ajungându-se din nou la suma de aproximativ 10 milioane de euro. Proiectul de HCL a trecut de votul consilierilor, iar acum este în linie dreaptă pentru realizare. Doar că nu la o suprafaţă de 8000 de metri pătraţi, ci de doar 4000.

Linie dreaptă birocratic vorbind. În realitate, viceprimarul USR Lucian Judele nu crede că lucrările vor fi demarate prea curând.

Şi dacă ar fi nişte termene stabilite, niciodată, dar absolut niciodată, nu s-au respectat!

Lucian judele, viceprimar sector 3

Conform proiectului, durata de execuţie a lucrărilor ar trebui să fie de 15 luni. Vorbim de o clădire cu patru etaje, 22 de săli de clasă, două laboratoare, în care ar urma să înveţe 660 de elevi. Totodată, aici ar trebui să se facă teren de sport, spaţii verzi, locuri de parcare, staţii electrice, sere şi spaţii de joacă. În plus, şcoala ar urma să aibă un sistem de electricitate şi termic din surse regenerabile.

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Fostul primar Gabriel Mutu ratează Parlamentul, la fel şi Carmen Avram. Foto: Colaj/ Facebook
ArticoleFeaturedPolitic

Fostul primar Gabriel Mutu ratează Parlamentul, la fel şi Carmen Avram. Amândoi au candidat pe lista PSD Bucureşti

Fostul primar al Sectorului 6, Gabriel Mutu, ratează Parlamentul în urma scorului...

Staționarea neregulamentară se sancționează! Mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate. FOTO: PS3
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Staționarea neregulamentară se sancționează! Mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate

Primăria Sectorului 3 a anunțat că intensifică acțiunile de fluidizare a circulației...

Benzina s-a ieftinit. Foto Petrom
ArticoleEvenimentMain

Benzina s-a ieftinit și a trecut sub pragul psihologic de 7 lei, în București

Petrom, liderul pieței carburanților din România, a redus din nou prețul carburanților...