Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 6 September 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

FOTO | Inițiativa Prelungirea Ghencea, despre stadiul lucrărilor după o vizită pe teren: progres bun pe tronsonul CNAIR, ritm mai lent pe celelalte segmente

4
Inițiativa Prelungirea Ghencea, despre stadiul lucrărilor după o vizită pe teren: progres bun pe tronsonul CNAIR, ritm mai lent pe celelalte segmente
Sursă foto: Inițiativa Prelungirea Ghencea/FB

La finalul sezonului cald, cel mai facil în general pentru realizarea lucrărilor de infrastructură, Inițiativa Civică Prelungirea Ghencea a transmis cum au avansat lucrările pe Prelungire, în urma unei vizite făcute pe șantier. Conform informațiilor oferite, cel mai mare avans a fost înregistrat pe tronsonul de care se ocupă CNAIR, cel cuprins între Mărăcineni și Pasajul Domnești.

În ceea ce privește tronsoanele care se află în sarcina Primăriei Capitalei, despre care reprezentanții asociației transmit că. nu au avansat la fel de mult, deoarece lucrările s-au mișcat mai încet.

Care este stadiul pe tronsonul dintre Mărăcineni și Pasaj Domnești

Până în prezent, echipele de muncitori au lucrat la cele două benzi carosabile noi aflate pe partea cu cimitirul și cu cartierul rezidențial Dimri. De asemenea, pe toată lungimea tronsonului s-a asfaltat carosabilul și s-a turnat betonul pentru trotuar și pista de biciclete.

Cu toate că ritmul înregistrat a fost unul bun, reprezentanții Inițiativa Prelungirea Ghencea au observat și câteva nereguli în ceea ce privește lucrările efectuate.

„Din păcate se pare că nici constructorul TRACON nu ține cont de necesitatea coborârii bordurilor de la capetele pistei și trotuarului la nivelul carosabilului drumurilor laterale. La fel de regretabil este că la capătul dinspre Dimri atât pista de biciclete cât și noul trotuar se termină în câmp fără să facă legătura cu trotuarul existent din proiectul Pasajului Domnești”, transmite asociația.

Pentru a remedia deficiențele constatate, dar și pentru a afla cu certitudine care este stadiul actual al lucrărilor (în procente) o sesizare urmează să fie trimisă la începutul săptămânii către CNAIR.

Termenul pentru finalizarea acestor lucrări, așa cum a fost anunțat de Cristian Pistol, este finalul anului 2026. Rămâne de văzut dacă acesta va fi respectat sau dacă se vor înregistra întârzieri. Acesta nu include și realizarea liniei de tramvai în zonă.

CITEȘTE ȘI M6 Otopeni | Structura de rezistență pe secțiunea sud este aproape gata. „Sfânta Maria” mai are sub 500 de metri până la stația Expoziției

Cum arată celelalte tronsoane

Reprezentanții asociației au transmis și care este stadiul lucrărilor pe restul tronsoanelor din acest amplu proiect de infrastructură din București. De realizarea lucrărilor de aici este responsabilă Primăria Capitalei.

  • Pe tronsonul Valea Oltului – Mărăcineni: s-a avansat la crearea noilor benzi carosabile doar parțial pe partea cu Megaimage/ Jysk. Pe cealaltă parte a străzii nu a fost încă efectuată relocarea țevilor de gaze din zonă.
  • Pe tronsonul Râul Doamnei – Valea Oltului: pe sensul spre centru s-au asfaltat noile benzi carosabile, dar nu au fost deschise circulației. Pe celălalt sens nu au fost încă finalizate lucrările pentru relocarea utilităților.
  • Pe tronsonul Brașov – Râul Doamnei: calea de rulare a tramvaiului nu a fost încă finalizată, aceasta fiind asfaltată doar pe 100 m, în dreptul străzii Cooperativei.
  • Pe tronsonul Brașov – capătul liniei de tramvai 41: a fost deschisă trecerea de pietoni din colțul clădirii Tamilia și a fost reparată pista de biciclete dar doar în dreptul Stadionului Steaua. Cu toate astea, reprezentanții asociației transmit că există încă nereguli pe acest segment de drum:

„A rămas cu aceeași pantă greșită care face ca pământul și apa să se scurgă din spațiul verde fix pe pista de biciclete care nu prea e curățată de nimeni. Tot pe acest tronson vedem că s-au uscat și au fost deja înlocuiți o mare parte a copăceilor plantați în jardinierele – cavou gigantice, așa cum am prevăzut, bine că au renunțat la ele pe tronsonul Brașov – Răul Doamnei”

Asemenea tronsonului CNAIR și pentru acestea urmează să fie transmisă, în cursul zilei de luni, o sesizare către Primăria Municipiului București (PMB), prin care se va solicitata comunicarea procentului de execuție.

Potrivit termenelor comunicate public de primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, lucrările sunt prevăzute să fie finalizate în 2027 în ceea ce privește carosabilul, respectiv în 2028 pentru infrastructura de tramvai.

La dispoziția cetățenilor au fost puse și o serie de fotografii de pe șantier. Iată imaginile:

Foto: Inițiativa Prelungirea Ghencea/FB

CITEȘTE ȘI Controversa Festivalul Vinului Moldovenesc. Locuitorii din zona Kiseleff îi cer explicații primarului Ciprian Ciucu, după ce a promis evenimente fără muzică tare

Autor

  • Deniz Garguli

    Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

scris de

Deniz Garguli

Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.