Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 21 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentFeatured

FOTO | A murit Papa Francisc. Amintirea unei vizite la București

8
Papa Francisc la București. FOTO: Lavinia Cioacă, INQUAM
Papa Francisc la București. FOTO: Lavinia Cioacă, INQUAM

A murit Papa Francisc, în a doua zi de Paște, a anunțat cardinalul Kevin Farrell, pe canalele oficiale ale Vaticanului. Vestea a provocat tristețe pe întreg mapamondul – a fost un lider spiritual care a inspirat milioane de creștini și nu numai, prin mesajele sale conciliante.

În urmă cu șase ani, Papa Francisc a fost la București, iar imaginile de atunci au revenit în mintea românilor. România a fost prima țară ortodoxă care a fost vizitată de el în timpul pontificatului său.

Vizita a avut loc în intervalul 31 mai – 2 iunie 2019 – era al doilea Suveran Pontif, după Papa Ioan Paul al II-lea (1999) care ne-a vizitat țara. Acesta a fost la București, Șumuleu Ciuc, Iași și Blaj.

A avut întrevederi cu liderii de atunci ai țării – președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă. De asemenea, s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel.

Iată o galerie foto cu imagini surprinse atunci de fotografii INQUAM Octav Ganea și Lavinia Cioacă, cu vizita făcută de Papa Francisc la București:

În cursul vizitei sale, papa Francisc a prezidat slujba de beatificare a celor șapte episcopi greco-catolici morți în închisorile comuniste.

Vatican News: Mergând în mijlocul comunităților romano-catolice și greco-catolice, papa a amintit celebrarea a trei Sfinte Liturghii: în catedrala ”Sfântul Iosif” din Capitală, la sanctuarul Maicii Domnului de la Șumuleu Ciuc și, în fine, pe Câmpia Libertății de la Blaj, unde a beatificat șapte episcopi martiri greco-catolici. Pontiful a menționat, de asemenea, întâlnirea cu tinerii și familiile de la Palatul Culturii din Iași, precum și vizita în mijlocul comunității de romi de la Blaj, la biserica din cartierul ”Barbu Lăutaru”.

„Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru această călătorie apostolică”, a mai spus atunci papa Francisc, „şi să-L rugăm ca, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, să dăruiască roade bogate României şi Bisericii de pe acele meleaguri!”.

Boala de care suferea Papa Francisc

Papa a fost internat la Spitalul Policlinic Agostino Gemelli vineri, 14 februarie 2025, după ce a suferit timp de câteva zile de un episod de bronșită.

Starea clinică a Papei Francisc s-a înrăutățit treptat, iar medicii i-au pus diagnosticul de pneumonie bilaterală marți, 18 februarie.

După 38 de zile de spitalizare, regretatul Papă s-a întors la reședința sa de la Vatican, Casa Santa Marta, pentru a-și continua recuperarea.

În 1957, la începutul vârstei de 20 de ani, Jorge Mario Bergoglio a suferit o intervenție chirurgicală în Argentina natală pentru îndepărtarea unei părți dintr-un plămân afectat de o infecție respiratorie severă.

Odată cu înaintarea în vârstă, Papa Francisc a suferit frecvent de afecțiuni respiratorii, anulând chiar și o vizită planificată în Emiratele Arabe Unite în noiembrie 2023 din cauza gripei și inflamației pulmonare, notează Vatican News.

Scurtă biografie a Papei Francisc

Jorge Mario Bergoglio s-a născut la Buenos Aires, la 17 decembrie 1936, dintr-o familie de origine italiană (piemonteză), cu cinci fii; tatăl lucra la căile ferate, iar mama era casnică.

A studiat şi a obţinut diploma de tehnician chimist, dar a ales apoi preoţia şi a intrat în seminarul din Villa Devoto, la 11 martie 1958, urmând noviciatul în cadrul Companiei lui Isus.

A urmat studii umanistice în Chile, iar în anul 1963, revenind la Buenos Aires, a urmat licenţa în filozofie la Facultatea de Filozofie din cadrul Colegiului “San José” din localitatea San Miguel.

Între anii 1964 şi 1965 a fost profesor de literatură şi psihologie la Colegiul “Preacurata Fecioară Maria” din Santa Fe şi, în anul 1966, a predat aceleaşi materii la Colegiul “Mântuitorul Isus” din Buenos Aires. Din anul 1967 până în anul 1970 a studiat teologia la Facultatea de Teologie din cadrul Colegiului “San José” din San Miguel, unde a urmat licenţa.

La 13 decembrie 1969 a fost sfinţit preot. În anii 1970 şi 1971 a urmat cel de-al treilea ciclu de “propandat” la Alcalá de Henares (Spania) şi, la 22 aprilie 1973, a făcut profesiunea perpetuă.

A fost maestru de novici la Villa Barilari, San Miguel (1972-1973), profesor la Facultatea de Teologie şi, mai apoi, rector al Colegio Máximo şi paroh (1980-1986). La 31 iulie 1973 a fost ales superior provincial pentru Argentina, ocupând această funcţie 6 ani.

În anul 1986 a mers în Germania, pentru a-şi finaliza teza de doctorat, însă a fost transferat în oraşul Cordoba pentru a activa ca director spiritual şi confesor în biserica Societăţii lui Isus.

La 20 mai 1992, Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop titular de Auca şi auxiliar de Buenos Aires. La 27 iunie 1992 a fost consacrat episcop în catedrala din Buenos Aires. La 3 iunie 1997 a fost numit arhiepiscop coadiutor de Buenos Aires şi, la 28 februarie 1998, arhiepiscop de Buenos Aires, prin succesiune, la moartea cardinalului Quarracino. Devine primat de Argentina. A fost ordinarius pentru credincioşii de rit oriental rezidenţi în Argentina care nu au un ierarh propriu ritului. Motoul episcopal: “Miserando atque eligendo” (Iertând şi alegând). A fost făcut cardinal de Ioan Paul al II-lea, în consistoriul de la 21 februarie 2001.

CITEȘTE ȘI: „Emblema corupției imobiliare”, Cathedral Plaza poate fi demolată. Primăria Capitalei a câștigat procesul privind intrarea în legalitate

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Lucrările la Școala Neagoe Basarab se scumpesc cu două milioane lei. Foto: FB/ Robert Negoiţă
ArticoleEducațieMainPrimărie

Lucrările la școala Neagoe Basarab din Sectorul 3 se scumpesc cu două milioane de lei

Lucrările la Școala Neagoe Basarab se scumpesc cu două milioane de lei,...

Noi hamace vor fi montate în Parcul Liniei din Militari
ArticoleMediuPrimărieȘtiri

Sector 6 | Noi hamace vor fi montate în Parcul Liniei din Militari. Livrarea a fost întârziată

Primăria Sectorului 6 a anunțat că, începând de săptămâna viitoare, vor fi...

Sfânta Vineri Herasca. FOTO: Google Street View
ArticoleMainPrimărie

Sector 3 | Încă 100.000 de lei pentru catapeteasma bisericii Sfânta Vineri Herasca

Parohia Sfânta Vineri Herasca va primi încă 100.000 de lei pentru restaurarea...