Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 13 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedTransport

Firma din Râmnicu Sărat care a “mufat” Metrorex la rețeaua electrică, contracte cu SRI, SIE, STS, SPP, MAI și penitenciarele Ministerului Justiției

316

În ultimii doi ani, Metrorex a încheiat trei contracte de furnizare a energiei electrice cu o firmă din Râmnicu Sărăt. Dintre acestea, doar unul a fost semnat în urma unei licitații publice iar restul prin negociere fără anunț de participare.

Pe 16 iunie 2020, Getica 95 COM SRL încheia, în urma unei licitații, un contract în valoare de 26,3 milioane de lei care a intrat în vigoare la 1 iulie 2020 și a însemnat furnizarea energiei electrice pentru operatorul de transport aproape un an de zile, până pe 30 iunie 2021.

Expirarea contractului nu a mai presupus o nouă licitație. La scurt timp după greva din subteran și scandalul privind demolarea spațiilor comerciale, conducerile Ministerului Transporturilor și a Metrorex încep discuțiile cu reprezentanții Hidroelectica, companie de stat, una din liderii de piață, cu prețul de producție și de vânzare cel mai mic.

De altfel, potrivit raportului corpului de control Corpului de Control al MTI nr. 19657 din 19.08.2022, publicat de economedia.ro,  “din iulie 2016 până la data respectivă, s-au derulat cinci contracte de furnizare energie electrică cu acest furnizor”.

Hidroelectrica ia astfel locul Getica 95 COM SRL, prin negociere fără publicarea unui anunț de participare, până la finalul lunii ianuarie 2022. Noua conducere a companiei și a ministerului Transporturilor, rezultată în urma ruperii coaliției de guvernare PNL-USR, decide să se întoarcă la Getica 95 COM SRL.

Contractul cu Hidroelectrica a fost semnat după presiuni mari în consiliul lor de administrație, inclusiv la domnul Badea(n.r. – directorul general al Hidroelectrica). După ce a plecat băiatul ăla cu ranga (nr. – fostul director general Metrorex, Ștefan Paraschiv), totul a revenit la “normal”, au explicat pentru Buletin de București surse din cadrul companiei.

În tot acest timp, Getica 95 COM SRL încheie contracte cu instituțiile de siguranță națională ale statului român.

Cifra de afaceri a Getica COM 95 SRL. (sursa: termene.ro)

Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și Serviciul de Protecție și Pază s-au asociat cu Parlamentul, Camera Deputaților și Curtea de Conturi pentru a cumpăra electricitate la comun pe Bursa Română de Mărfuri. O analiză a profit.ro din vara anului trecut, arăta că, în urma licitațiilor organizate, Getica 95 COM SRL a semnat două contracte cu STS, lider al asocierii: unul de 40,6 milioane de lei pentru 2019 – 2020 și unul de 38,5 milioane de lei pentru perioada 2020 – 2021.

Sediul social al Getica 95 COM SRL este la o adresă din Râmnicu Sărat, județul Buzău. (FOTO: googlemaps.com)

Getica 95 COM SRL are sediul social la o adresă din Râmnicu Sărat și este controlată, potrivit termene.ro, de omul de afaceri de Săndel Viorel Tudose. Din vara anului trecut, societatea se află în procedură de insolvență.

Cu toate aceste, Metrorex a mai bătut palma cu societatea pentru două contracte atribuite prin negociere fără publicarea unui anunț de participare, pe 26 ianuarie 2022, respectiv 19 aprilie 2022, cu o valoare cumulată de 141 de milioane de lei.

Înțelegerea dintre Getica 95 COM SRL și compania de stat a expirat la 31 iulie 2022. După această dată Metrorex a achiziționat de la Enel Energie S.A. curent electric la prețul de 15.000 de lei MWh, de aproape opt ori mai mult decât prețul pieței.

FOTO: Inquam Photos / Stefan Constantin

CITEȘTE ȘI

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani, când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. În București a lucrat în redacții radio ca reporter, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM), unde a acoperit domeniile politic, economic, social și externe. Ulterior, a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experiența în jurnalismul online a dobândit-o la portalul B365.ro, unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La Realitatea TV a fost, pe rând, reporter la secția Social, reporter special la emisiunea de reportaje și anchete „Reporterii Realității”, dar și editor al jurnalelor de știri. Ulterior, a făcut parte din secția de Investigații de la Digi24 și a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017, ca reporter special, în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș

pe același subiect

Linia 282, deviată începând de marți din cauza unor lucrări publice
ArticoleȘtiriTransport

Linia 282, deviată începând de marți din cauza unor lucrări publice

Linia de autobuz cu indicativul 282 urmează să circule pe un traseu...

45 de candidaturi depuse pentru noul Consiliu de Administrație al STB. Foto: FB/ STB
ArticoleMainTransport

45 de candidaturi depuse pentru noul Consiliu de Administrație al STB

45 de persoane și-au depus candidatura pentru a face parte din noul...

Sute de angajați Metrorex încasează salarii de peste 4.000 de euro pe lună
ArticoleMainTransport

Sute de angajați Metrorex încasează salarii de peste 4.000 de euro pe lună | Club Feroviar

În cadrul companiei Metrorex există sute de angajați care ajung să încaseze...