A patra ediție a festivalului Saga începe astăzi, 5 iulie, la Romaero, și se va încheia duminică, 7 iulie. În acest context, de pe 1 iulie a fost restricționată parcarea de pe Bulevardul Ficusului, iar de ieri seară a fost restricționat traficul pe bulevard și accesul în incinta Romaero, până în dimineața zilei de luni, 8 iulie, a transmis Brigada Rutieră, printr-un comunicat.
De asemenea, liniile autobuzelor 301 și 605 vor funcționa pe perioada festivalului și în timpul nopții, iar traseul autobuzului 205 va fi modificat, a anunțat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – TPBI, pe Facebook. Astfel, 301 și 605 vor circula la un interval de 30 de minute inclusiv între orele 00:00 și 05:00.
Linia 205 va funcționa „pe sensul spre Străuleşti, pe un traseu modificat de la intersecţia Şos. Bucureşti-Ploieşti/Str. Elena Văcărescu, pe Şos. Bucureşti-Ploieşti, Bd. Ion Ionescu de la Brad, Șos. Gheorghe Ionescu Sisești, Bd. Bucureștii Noi, terminal Străulești”, conform aceleiași surse. Sensul opus nu va fi modificat.
De asemenea, Brigada Rutieră a anunțat că, dacă situația o impune, ar putea fi necesare următoarele restricții:
- Pe banda I a Bulevardului Aerogării, sensul de deplasare dinspre Strada Căpitan Alexandru Șerbănescu spre Șoseaua București – Ploiești, până în dreptul Piaței Băneasa;
- Se va institui obligativitatea de a efectua virajul la dreapta, la intersecția cu Bulevardul Aerogării pentru toate autovehiculele care circulă pe Bulevardul Ficusului dinspre Parcul Herăstrău, inclusiv mijloacele de transport S.T.B;
- Se restricționează traficul pietonal pe trotuarul de pe partea dreaptă a Bulevardului Ficusului, de la intrarea în Romaero până la intersecția Bulevardului Ficusului cu Bulevardul Aerogării.
Instituția le recomandă conducătorilor auto următoarele rute ocolitoare:
- Șoseaua București-Ploiești – Aleea Privighetorilor – Strada Erou Iancu Nicolae – Bulevardul Pipera – Șoseaua Pipera – Strada Nicolae G. Caramfil – Bulevardul Beijing;
- Șoseaua București-Ploiești – Piața Presei Libere – Șoseaua Kiseleff – Piața Arcul de Triumf – Bulevardul Mareșal Constantin Prezan – Bulevardul Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle.
Totodată, șoferii sunt sfătuiți să folosească mașinile personale cât mai puțin, să nu claxoneze abuziv în aglomerație și „să evite deplasarea în zona de desfăşurare a evenimentului”.
Organizatorii anunță că festivalul va începe la ora 17:00 în toate cele trei zile.
Accesul se va face din Bulevardul Ficusului, numărul 44, prin locurile indicate. Participanții la eveniment vor avea mai multe modalități de a ajunge la Romaero, după cum urmează:
- Liniile de autobuz 112, 205, 301, 330 și 783 ajung la stația Piața Băneasa, cea mai apropiată stație de autobuz de Romaero, aflată la 2 minute de locul de acces.
- De asemenea, la festival se poate ajunge și cu tramvaiul 5 care oprește la stația Piața Băneasa.
- Cu metroul, oprirea este la stația Aurel Vlaicu aflată la o distanță de 20 de minute de mers pe jos.
- Ridesharing – anul acesta, utilizatorii Uber existenți care fac două curse către sau dinspre Romaero primesc 40% discount, iar utilizatorii noi primesc 75% discount.
Extins pe aproximativ 125.000 de metri pătrați, aproape cât 18 terenuri de fotbal, festivalul Saga se alătură celor mai populare festivaluri mondiale precum Tomorrowland, din Belgia, Coachella, din California sau Electric Daisy Carnival din Las Vegas. Organizatorii se așteaptă la un număr record de participanți anul acesta: peste 200.000, cu aproape 50.000 mai mulți decât anul trecut.
CITEȘTE ȘI:
- Saga Festival începe vineri, la Romaero
- SAGA Festival: Zona din jurul scenei principale se extinde. Vor fi disponibile alte 30.000 de abonamente de acces general
- „Rave Plane”, „Mainstage 360” și trei zone VIP la Romaero pentru SAGA 2024
- Nicki Minaj, Dennis Lloyd, Tyla și Nico Moreno vor concerta pentru prima oară în România