Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 23 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Casa Tradițională Ilie Micu din Măgurele va fi restaurată. Oamenii sunt invitați să asiste la lucrările de restaurare

582
Captură foto: Consiliul Județean Ilfov

Casa Tradițională Ilie Micu din Frătești, relocată în orașul Măgurele din Ilfov va fi restaurată începând cu sâmbătă, 6 iulie, a anunțat Consiliul Județean (CJ) Ilfov. Cei interesați sunt invitați să fie martori la lucrările de restaurare, „de la primele ore ale dimineții”.

Casa Tradițională, adusă din localitatea Frătești din Giurgiu, a fost relocată în Măgurele, iar sâmbăta aceasta va avea loc ultima etapă a transformării ei. Sunteți așteptați cu mic, cu mare să participați la reconstrucția pereților, care vor fi reumpluți cu pământ și paie”, a scris CJ Ilfov, pe Facebook.

Invitația, dedicată „pasionaților de tradiții și cultură”, a fost lansată de către Consiliul Județean Ilfov, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Primăria Măgurele și Asociația Monumente Renăscute.

Prin această inițiativă, aducem trecutul în prezent și asigurăm continuitatea tradițiilor și istoriei. Tinerii sunt invitați să contribuie la păstrarea patrimoniului bunicilor, promovând voluntariatul care unește comunitatea și creează legături trainice”, se mai arată în postare.

Toți cei care doresc să fie martori la restaurarea clădirii sunt așteptați sâmbătă, 6 iulie, începând cu ora 7:00, însă prezența trebuie confirmată printr-un SMS.

După finalizarea proiectului, Casa tradițională Ilie Micu va deveni un muzeu local, care va avea scopul de a promova înțelegerea felului în care locuiau și trăiau oamenii într-o astfel de casă.

„Acest proiect va demonstra că eforturile și ambiția lui Ilie Micu pentru a clădi ceva monumental și artistic pentru o simplă casă țărănească nu a fost în zadar”, a afirmat fondatorul Asociației Monumentelor Renăscute, Florin Radu Ștefănescu.

Ilie Micu a fost dirijor, compozitor, pedagog și ctitor al Școlii Populare de Arte din Sibiu.

Autor

  • Cătălin Anghel-Dimache

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Scrie despre mediu și teme sociale, dar și despre cum se reflectă ele în viața cotidiană a bucureștenilor, cu un ochi atent la poveștile personale din spatele titlurilor. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Scrie despre mediu și teme sociale, dar și despre cum se reflectă ele în viața cotidiană a bucureștenilor, cu un ochi atent la poveștile personale din spatele titlurilor. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

pe același subiect

Dosarul IOR. Primul termen după schimbarea judecătorului, la mijlocul lunii noiembrie
ArticoleJustițieMainMediu

Dosarul IOR. Primul termen după schimbarea judecătorului, la mijlocul lunii noiembrie

Tribunalul București a stabilit un nou termen în dosarul IOR, prin care...

Concursul „Gospodarii Sectorului 3”, pe masa Consiliului Local.
ArticoleMainPrimărie

Concursul „Gospodarii Sectorului 3”, pe masa Consiliului Local. Premii de 500.000 de lei din bugetul local

Concursul „Gospodarii Sectorului 3” va fi supus la votul consilierilor locali în...

Unde ieșim în săptămâna 24-30 august. Programul complet al instituțiilor de cultură din subordinea PMB Î FOTO: PMB
ArticoleCulturăMain

Unde ieșim în săptămâna 24-30 august. Programul complet al instituțiilor de cultură din subordinea PMB

Unde ieșim în săptămâna 24-30 august. Primăria Capitalei anunță care este programul...