Federația Greenfield Băneasa, care reprezintă locuitorii din cartierul din nordul Capitalei, susține într-un mesaj trimis redacției Buletin de București că membrii săi folosesc drumul prin Pădurea Băneasa, pentru circulația auto, în baza unui contract cu Romsilva.
UPDATE 3 septembrie: Federația Greenfield Băneasa, acuzată că dezinformează
Fundația Eco-Civica acuză Federația Greenfield că dezinformează în privința dreptului pe care l-ar fi primit de la tribunal de a deschide circulația auto în Pădurea Băneasa, pe drumul forestier creat pentru locuitorii din cartierul Greenfield.
Eco-Civica a explicat, într-un mesaj trimis Buletin de București, că a depus în instanță, împreună cu Asociația Agent Green, atât o cerere de suspendare, cât și o cerere de anulare a contractului, în dosare separate, iar cel din urmă nu are încă stabilit un termen de judecată.
„ONG-urile nu au pierdut în instanță. Nici fondul suspendării, nici al anulării nu s-au judecat. Au fost probleme de procedură”, a transmis Eco-Civica într-un mesaj trimis redacției Buletin de București.
Contractul a fost validat și de o instanță de judecată, mai menționează organizația, care a respins cererile formulate de organizațiile Eco-Civica și Agent Green de suspendare a contractului care permite folosirea drumului forestier, contra cost, pentru circulația auto.
Punctul de vedere a fost trimis redacției, după ce Buletin de București a publicat imagini video cu mai multe autoturisme care au traversat, marți dimineață, pădurea Băneasa.
„Am ajuns pe la ora 9.00 și am văzut zeci de mașini trecând nonșalant prin pădure, ridicând praful de abia puteai să mai respiri, printre oameni care făceau jogging și se plimbau pe biciclete”, a constatat Cristian Neagoe, unul dintre cei doi activiști care au surprins imaginile.
Drumul poate fi folosit doar de membrii federației
„Prin hotărârea instanței din 13 august 2025 din dosarul nr. 20468/3/2025 aflat pe rolul Tribunalului București, a fost respinsă cererea formulată de Eco-Civica și Agent Green privind suspendarea contractului de peaj aferent utilizării, în regim privat, a drumului forestier Padina. Decizia instanței confirmă legalitatea deplină a contractului nostru cu Romsilva.
Mai mult, aceste ONG-uri au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 7.000 lei, fapt ce demonstrează fără echivoc că Federația Greenfield Băneasa a câștigat acest proces. (…)
Această hotărâre confirmă că avem un contract perfect legal, în acord cu Codul Silvic și legislația aplicabilă. Nu vorbim, așadar, de invenții sau manipulări, așa cum am fost acuzați de cele două ONG-uri și chiar de un fost ministru, ci de o decizie judecătorească definitivă în favoarea Federației”, menționează Federația Greenfield, în mesajul trimis Buletin de București.
În consecință, acest drumul forestier este folosit de membrii organizației, cu respectarea următoarelor reguli:
- Accesul auto este permis doar pentru vehicule cu masa totală maximă de 3,5 tone.
- Viteza maximă admisă este 30 km/h, pentru protejarea faunei și respectarea liniștii forestiere.
- Staționarea vehiculelor pe drum sau în afara amprizei acestuia este strict interzisă. Drumurile trebuie să rămână libere pentru utilajele silvice și mașinile de intervenție.
- Este interzisă aruncarea mucurilor de țigară sau a altor materiale inflamabile. Respectarea normelor de prevenire a incendiilor este esențială.
- Este interzis claxonul sau orice altă formă de poluare fonică în fondul forestier.
- Tranzitul se face exclusiv în sens unic: Consolight → Padina, ca soluție temporară de ieșire din cartier.
- În weekend, drumul este dedicat pietonilor și bicicliștilor. Accesul auto este permis doar de luni până vineri.
„Nerespectarea acestor reguli atrage sancțiuni, inclusiv eliminarea numărului auto din baza de date a barierei și pierderea dreptului de acces pe acest drum.
Acest contract de peaj nu este un moft, ci o necesitate vitală pentru locuitorii Greenfield. Folosirea drumului Consolight – Padina, comparativ cu Aleea Teișani, reduce impactul asupra mediului și timpul de tranzit:
- Timp de tranzit de până la 10 ori mai mic;
- Consum de carburant de 4 ori mai redus;
- Emisii de noxe de 7 ori mai scăzute;
- Emisii de particule PM10 reduse de 8 ori.
Așteptăm, desigur, soluția finală privind redeschiderea drumului Vadul Moldovei, însă până atunci, dreptul nostru la o viață normală nu poate fi îngrădit”, mai susține Federația Greenfield.
Fostul ministru al Mediului, acuzat de Federația Greenfield că induce în eroare
Reprezentanții Federației Greenfield au avut o reacție și față de afirmațiile fostului ministru al Mediului, Mircea Fechet, care a postat pe Facebook că primește „deja zeci de mesaje prin care mi se transmite că, pentru unii privilegiați, bariera se ridică la anumite ore, iar aceștia pot tranzita drumul forestier care a fost lărgit și dotat cu semne rutiere.”
„Transformarea unui drum forestier în autostradă urbană, pentru profit, este o rușine pentru orice instituție menită să protejeze Mediul și un afront la adresa tuturor celor care iubesc natura și care nu acceptă să-i punem preț pe metrul pătrat”, a scris fostul ministru al Mediului pe Facebook.
În replică, Federația Greenfield afirmă că „fostul ministru face un abuz prin declarațiile sale publice, menite să inducă în eroare și să manipuleze opinia publică în legătură cu legalitatea contractului și cu drepturile Federației Greenfield Băneasa.”
„Totodată, atragem atenția asupra faptului că actualul ministru nu s-a pronunțat în niciun fel cu privire la acest drum”, susține organizația, cu referire la Diana Buzoiană, căruia i-au trimis și o scrisoare.