Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 1 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Explozie într-un apartament de pe Calea Griviței
ArticoleȘtiri

Explozie într-un apartament de pe Calea Griviței

420
Foto: ISU B-IF

Pompierii din cadrul Inspectoratului de Urgență București-Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii într-un apartament din Sectorul 1. Zece persoane au fost evacuate, iar până la acest moment, nu există victime. 

Explozia a avut loc la etajul 6 al unui bloc de pe Calea Griviței, fiind urmată de incendiul care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. 

La fața locului, acționează șase autospeciale de stingere, o autospecială de decarcerare, o autospecială de intervenție și salvare la înălțime, detașamentul special de salvatori și 2 ambulanțe SMURD, conform ISU B-IF. 

O explozie similară s-a produs și în Cartierul Berceni, în luna iulie, cel mai probabil din cauza unei scurgeri de gaze, conform echipajului ISU care a semnalat un miros puternic de gaze în casa scării. 

Știre în curs de actualizare.

Autor: Andreea Tudor

scris de
Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019

pe același subiect

white clouds and blue sky during daytime
ArticoleȘtiri

METEO | Cer înnorat și temperaturi scăzute în vacanţa de 1 Mai şi Paşte

Săptămâna aceasta, vremea din Capitală se păstrează mohorâtă, cu minime de până...

ArticoleȘtiri

„Străzi deschise”, al patrulea weekend. Restricții de circulație în centrul Capitalei

Calea Victoriei redevine pietonală pentru cel de-al patrulea weekend al programului „Străzi...

ArticoleȘtiriTransport

STB va asigura transportul până la Mănăstirea Cașin, în Noaptea de Înviere, până la 3 dimineața

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – TPBI anunță că tramvaiul 41 va circula...

person holding a stainless steel bowl with raw meat
ArticoleEvenimentȘtiri

Sector 5 | Amenzi după controale la vânzătorii de carne de miel, în piaţa Rahova şi la Niky Scorpion

Polițiștii Capitalei și specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă București au...