Bucureștiul s-a blocat un pic marți seară: nu doar mașinile au stat în traficul de pe fostul bulevard al „Marelui Stadion”, ci și mintea microbiștilor a stat un pic în loc pentru că am obținut o performanță sportivă neașteptată acum câteva luni. 50.224 de români au venit, cu mic, cu mare, să vadă minunea de pe Arena Națională din București: mergem în Germania vara viitoare, să aplaudăm naționala de fotbal, calificată după 8 ani de absență, la un turneu final de campionat european.
Am fost și eu unul dintre cei cincizeci de mii, poate și din dorința de a mă reconecta identitar cu ideea de România, în contextul în care sunt deja cu un picior în afara acestei țări care la anul va avea patru runde de alegeri în care pare că populismul va triumfa. Așa că-mi zic că e un moment optim să fac o baie de mulțime – meciul se anunță sold-out.
Ajung în cartier și constat că deja răsună muzica de pe stadion până pe străduțele frumoasei parcelări Vatra Luminoasă, unde românii veniți din toată țara au „inventat” metode creative de a-și parca mașinile. Un tată coboară dintr-o mașină cu număr de Iași și e imediat chestionat de fiul său: „tati, nu luăm amendă că am parcat pe trotuar?”. Da, trotuarele sunt ticsite, dar de mașini, nu de pietoni. Cetățeni de rangul al doilea, pietonii merg pe stradă și se opresc din când în când ca să facă loc mașinilor care vor să circule. Intersecții de 90 de grade, în cruce, au mașini parcate dublu. Las’ că mergem noi în Germania să le arătăm cum se parchează (creativ) BMW-ul. Poliția Locală devine și un soi de valet parking, adică stă și păzește locurile de parcare ale riveranilor, foarte frumos, bravo.
Dincolo de stresul cu traficul rutier, atmosfera e molipsitoare, deloc apăsătoare, mai degrabă de sărbătoare. De câteva zile, cei care stau pe Maior Coravu, Bd. Basarabia sau oriunde în vecinătatea stadionului au putut exersa strofele imnului național, grație repetatelor probe de sunet. Cântăreața Andra, născută pe 23 august, de o fostă zi a României, invită românii să se deștepte. Indiferent de câte grame de hatereală ai în tine, intonarea imnului într-un astfel de eveniment de masă n-are cum să te lase rece.
Pe teren intră, în uralele publicului, aceiași jucători de care mai făceam bășcălie la final de vară, adunați de la echipe deloc renumite ale Europei, deci cu puține vedete. Pesemne de aceea antrenorul Iordănescu Jr. lăuda mereu forța grupului.
Grup care ne-a surprins pe toți, terminând pe locul 1 în grupă, în detrimentul favoritei, Elveția, care începuse tare de tot campania de calificare în primăvară, bătând cu 5-0 pe Belarus și apoi cu 3-0 pe Israel. Atunci, în martie, ne imaginam că vom fi și noi zdrobiți de precisul Swiss Army Knife, echipă aflată pe locul 14 mondial în clasamentul FIFA, și că duelul nostru decisiv e de fapt cel cu Israelul, țintind o calificare de pe locul al doilea. Cum să visăm noi la locul 1, rezervat parcă celor ce au inventat ciocolata cu lapte, cu ale lor vedete care joacă în campionate puternice precum Anglia, Italia sau Germania?
Sigur, avem și noi niște jucători rătăciți prin Italia, mai mulți prin a doua divizie, dar îl avem și pe tânărul Radu Drăgușin, care probabil că va deveni, în vară, cel mai scump fotbalist român din istorie.
Suporterii ultra naționaliști din deja infama brigadă „Uniți sub Tricolor”, v-am mai zis despre ei, „tembelii cu decibelii”, care s-au dat în stambă pe oriunde au fost anul acesta, au avut tupeul să bată obrazul celorlalți spectatori de bun-simț cum că, vezi Doamne, trebuie să vină la meciuri indiferent de adversar. Mă întreb ce i-a mânat să afișeze banner-ul pe care scria „dragi spectatori, stadionul trebuie umplut indiferent de adversare, nu doar la meciuri de gală și când e de sărbătorit vreo calificare”.
Hai să numărăm cifrele, să vedem realitatea.
27.837 cu Belarus (martie 2023), 49.193 vs Israel (septembrie 2023), 25.000 vs Kosovo (septembrie 2023) și 21.723 spectatori cu Andorra (octombrie 2023), când au avut voie doar cei sub 14 ani pe stadion, din cauza acelorași suporteri naționaliști: UEFA pedepsise România pentru că acești suporteri au scandat „Kosovo e Serbia”.
A fost o grupă geopolitică, cu Belarusul jucându-și meciurile de acasă în exil, pentru că a fost sancționată de UEFA din pricina alianței pe care o are cu Rusia, în contextul invaziei din Ucraina. A fost și Kosovo pe-acolo, stat nerecunoscut oficial de autoritățile române. Și, desigur, Israelul, care a jucat 4 meciuri în sub 10 zile, chipurile acasă, de fapt în deplasare, pentru că a izbucnit războiul cu Palestina. Nu vă îngrijorați, Elveția a rămas neutră ca de obicei.
Meciul cu Elveția e impresionant prin faptul că nu luăm gol (apără Moldovan câteva goluri ca și făcute – „ce portar avem la Rapid!”, după cum bine exclama un spectator în spatele meu) și nici nu luăm bătaie. Terminăm grupa pe primul loc, fără vreo înfrângere, cu doar 5 goluri primite.
Vezi mai jos toate golurile marcate de echipa României în această campanie de calificare:
Să nu confundăm această calificare cu progresul, mai e mult până departe, dar merită să zâmbim, avem motive de optimism – jucătorii făceau pressing și spre final, când conduceam. Aceiași jucătorii ai naționalei care ne-au reamintit, după victoria decisivă împotriva Israelului, că parcă noi, românii, am uitat să ne bucurăm.
Publicul face valuri la fiecare început de repriză, iar eu și prietenii cu care am venit la meci ne întrebăm cum naiba încep aceste valuri, cine dă startul? Tot spontan ne trezim cu zeci de mii de licurici pe stadion – publicul și-a aprins lanterna de pe telefoane și creează o super atmosferă.
Vine 1 decembrie imediat, iar ne gândim la ce înseamnă România pentru fiecare. Mai putem găsi motive de bucurie într-o țară în care peste un milion de concetățeni stau pe salariul minim pe economie? Putem să fim patrioți fără ca patriotismul să fie unul grețos, genul acela cu dacii no. 1? Putem să ne iubim țara necondiționat, fie că ea se califică sau pierde la vreun sport sau altul?
Se face 1 noaptea în cartier și se circulă bară la bară pe Str. Vatra Luminoasă, unde troleibuze și autocare avansează ca melcul. Lumea își face deja socoteala, cu siguranță unii vor vrea să-și cumpere bilete la Europene. Avem nevoie de un eveniment major pozitiv la care să luăm parte cât mai mulți, așa că nu pot decât să mulțumesc acestei naționale că ne face să ne simțim, iată, un pic mai bine cu noi înșine pentru că suntem români.
Dar poate că e ceva sâmbure de adevăr și-n mesajul ultrașilor de la „Uniți sub Tricolor”, până la urmă. Poate c-ar trebui să fim acolo cu România și la bine, și la rău. Poate că nu trebuie să fim așa la extreme – adică să tunăm și să fulgerăm când suntem de râsul lumii (pățăști), și să exaltăm când se mai întâmplă să ne și iasă pașii. Poate că ar trebui să avem încredere în noi și să lăsăm deoparte complexele de inferioritate: suntem parte din familia europeană, iată, și fotbalistic acum, suntem capabili de performanțe pe toate planurile. Numai să și vrem și să avem și cu cine.
