Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 17 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Editorial EDITORIAL: Cât se poate întinde ipocrizia Gabirelei Firea și când se va rupe ea?
Editorial

EDITORIAL: Cât se poate întinde ipocrizia Gabirelei Firea și când se va rupe ea?

50

De două zile, primărița Firea toacă împotriva responsabililor din Sănătate ca o moară stricată. Pe un fond albastru liberal, în postări zbierate  pe Facebook, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele  se plânge de incompetența și cinismul guvernului care, în cinci luni nu a fost capabil să detașeze doctori ATI sau să găsească mai mult de 5 spitale pentru “lupta împotriva Covid19”. Aceeași Gabriela Firea care, acum o lună se tăvălea pe jos de grija bolnavilor cronici care ar fi trebuit tratați la Spitalul Colentina. Spitalul, patronat de doamna Firea și implicat de dânsa în tratarea bolnavilor Covid19 de mână cu domnul dr. Adrian Străinu Cercel și care, pe vremea când cronicii așteptau pe la porți fără să-i bage cineva în seamă, ar fi fost gol pușcă și trebuia redat celor care aveau nevoie de el, nu lăsat să trateze bolnavi de Covid19. 

Dar, haideți să vedem cronologia unui scandal programat:

16 martie 2020

Gabriela Firea, Adrian Streinu Cercel și secretarul Ministerului Sănătății, Horațiu Moldovan, iau decizia de a transforma Spitalul Colentina în spital de tratare a noului coronavirus, centru suport al Institutului Matei Balș. Decizia este luată pentru că Spitalul Colentina avea majoritatea specializărilor medicale.

18 martie

Într-o transmisie pe Facebook, Gabriela Firea anunță că cele mai uşoare cazuri – tratate deja – vor fi externate iar pacienţii care mai au nevoie de îngrijire vor fi transferaţi la celelalte spitale. 

“Pregătim în această perioadă ca Spitalul Colentina, unul dintre cele mai mari şi importante unităţi spitaliceşti din Bucureşti, să devină unitate suport a Institutului de boli infecţioase ‘Matei Balş’. Vreau să le transmit atât pacienţilor trataţi la Spitalul Colentina, cât şi medicilor şi asistentelor că nu i-am părăsit, nu i-am abandonat. Ne îngrijim de soarta lor, dar trebuie cu toţii să contribuim în această perioadă de pandemie de coronavirus. Prin urmare, din discuţiile pe care le-am avut cu ministrul Sănătăţii, situaţia va fi următoarea: practic, în Spitalul Colentina, după ce acesta va fi eliberat, cele mai uşoare cazuri – tratate deja – vor fi externate; pacienţii care mai au nevoie de îngrijire vor fi transferaţi la celelalte spitale. Corp cu corp, deci clădire cu clădire, pentru că este un spital pavilionar, va primi pacienţii de la Institutul de boli infecţioase ‘Matei Balş’, sub directa îndrumare a profesorului Streinu Cercel”


https://www.facebook.com/gabifirea/videos/225294148554540/?t=279

20 martie

Gabriela Firea transmite că pacienții infectați cu noul coronavirus nu trebuie să fie duși în spitalele generaliste pentru că Spitalul Colentina devine ”spital-suport” pentru Institutul ”Matei Balș”, pentru că “este vital să nu repetăm “greșala fatală” pe care a făcut-o Italia. Ca spital-suport pentru Institutul ”Matei Balș”, Spitalul Colentina se va afla sub îndrumarea medicului Streinu-Cercel, iar pacienții tratați la Colentina vor fi tratați de o echipă mixtă.

8 mai

O lună și jumătate mai târziu, printr-o scrisoare deschisă adresată Ministerului Sănătății și Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Alianta Bolnavilor Cronici din România cere redeschiderea Spitalului Colentina. 

“ Cerem urgent redeschiderea Spitalului Colentina pentru pacienţii cronici. Colentina spital suport COVID-19 nu se justifică, în condiţiile în care numărul pacienţilor COVID-19 internaţi este mult sub capacitatea spitalului, în schimb mii de pacienţii cronici au fost repartizaţi către alte spitale, aglomerând centre medicale deja supra-aglomerate” se arăta în documentul oficialilor din Sănătate. 

15 iunie

Primul dintre politicieni care preia tema redeschiderii Spitalului Colentina este președeintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu. 

„Nici noi, politicienii, nu știm ce se va întâmpla când va expira starea de alertă. Știm că în spațiile închise se pot juca păcănele. Știm că în biserici nu se poate intra, nu știm dacă bolnavii cronici pot în continuare să meargă în tratament în spitale. Spitalul Colentina e închis degeaba. Tot ce ține de sănătatea românilor va fi votat de PSD, exclus să votăm achiziții directe și multe alte aberații care nu au ajutat pe nimeni. Ne-am dori o stare intermediară, nu va fi prelungită cu mai mult de 15 zile, acesta va fi votul nostru”, a declarat Marcel Ciolacu la finalul ședinței Comitetului Executiv al PSD.

20 iunie

 Cinci zile mai târziu, însăși Gabriele Firea anunță pe Facebbok că:

 “Nu exista nicio motivatie legala, logica si umana pentru care este mentinut inchis Spitalul Colentina – cu 860 de paturi -, care nu a avut, ca spital suport covid, mai mult de 100 de pacienti in varf de pandemie, si care puteau fi tratati in cele doua spitale de boli infectioase si tropicale din Capitala. DSP – cea care a blocat la ordinul Ministerului Sanatatii testarea din Capitala -, blocheaza acum si deschiderea Spitalului Colentina. In aceasta perioada, starea pacientilor cronici care erau tratati la Colentina s-a inrautatit. “ 

https://www.facebook.com/gabifirea/posts/3291975964198521

Postarea Gabrielei Firea vine după ce, cu o zi înainte,  medicii din spital , incluziv conducerea numită de Gabriela Firea, au semnat o petiție pentru redeschiderea spitalului în care erau susținute aceleași argumentații. 

24 iunie 

Primăria Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), solicită din nou autorităților redeschiderea spitalului clinic Colentina.

Într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului București se arată că „în ciuda tuturor insistențelor” că Spitalul Colentina să fie redeschis pentru pacienții non-Covid nu există niciun răspuns din partea DSP București. 

29 iunie

 În zilele care urmează, Gabriela Firea iese constant la declarații împotriva DSP București și a ministului Sănătății. 

La Victor Babeș, sunt aproximativ 150 de paturi libere. La Spitalul Colentina, din 860 de paturi, sunt doar circa 100 de pacienți și nimeni nu va înțelege de ce această îndârjire de a ține acest spital închis. Ministrul Sănătății cred că și-a făcut o ambiție de a ține această unitate medicală închisă. Într-o lună normală la această unitate medicală se tratează aproximativ 20.000 de pacienți. Acum sunt doar 100 de pacienți. Săptămâna trecută, în miez de noapte, reprezentanții DSP au descins acolo, au speriat pacienții și au numărat pacienții internați, crezând că sunt sute și noi comunicăm un număr mic. Astăzi s-a consumat un nou episod abuziv. Directoarea DSP București, care este fina doamnei ministru Anisie de la PNL, chiar și directoarea DSP fiind tot membru PNL, doamna Nicolescu, l-a sunat pe directorul Spitalului Colentina și l-a certat, a ridicat tonul, că de ce comunică cu reprezentanții mass-media, de ce livrează informații și comunicate. În primul rând, nu este nicio subordonare, deci practic nu este doar o impertinență și o obrăznicie, ci este și un abuz pentru că nu are de-a face DSP cu un spital să-l certe pe manager, nu e niciun contract de subordonare. (…) L-a amenințat că nici nu o să-i dea avizul pentru redeschiderea acelui spital atât de important”, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.

15 iulie

“Astăzi se împlineşte o săptămână de la declaraţia ministrului Sănătăţii care a afirmat la televizor (…) că se redeschide Spitalul Colentina pentru toţi pacienţii cronici, peste 20.000 de pacienţi lunar. (…) Marcăm o săptămână de la o minciună, pentru că Spitalul Colentina în continuare e închis pentru bolnavii cronici, a avut întotdeauna până într-o sută sau o sută şi ceva de pacienţi COVID-19 care puteau fi preluaţi de spitalele de boli infecţioase şi tropicale din Capitală sau Ministerul Sănătăţii putea pregăti ca spital suport COVID un alt spital de mai mici dimensiuni, nu unul de 860 de paturi şi unde sunt secţii unice în ţară sau foarte rare. (…) Solicităm măsuri de urgenţă, măsuri ferme din partea Guvernului, astfel încât Spitalul Colentina să se redeschidă pentru pacienţii cronici”, a afirmat Gabriela Firea, la şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

16 iulie

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că Direcţia de Sănătate Publică a dat, în cursul zilei de joi, avizul pentru ca Spitalul Colentina să poată fi redeschis şi pentru pacienţii non-COVID, precizând însă că acest lucru nu înseamnă că “internările nu se pot face de mâine, pentru că acum sunt internaţi în acest spital 140 de pacienţi cu dublă patologie, una cronică şi infecţia cu Sars-CoV-2”. Directorul medical al Spitalului Colentina, Sabina Zurac, a estimat că într-un termen de maxim două săptămâni întreaga unitate medicală va putea să fie deschisă pentru pacienţii non-COVID 

18 iulie 

Două zile mai târziu, o dată cu creșterea spectaculoasă a numărului de cazuri, discursul primăriței se schimbă. E vina ministerului că nu mai sunt locuri în spitalele Covid19. 

“Și azi, sunt spitale de linia 1 și 2 care dețin 600-700 de paturi normale și 50-60 de paturi de ATI care au alocat pt tratarea Covid 19 DOAR 200-300 de paturi normale și câte 20 de paturi de ATI, pe motiv ca nu au personal. Dar acestea exista fizic. De ce nu se extind aceste secții cu resursele existente?

Si de ce nu se preocupa IMEDIAT (insemnand acum) Ministerul sanatatii sa transfere medici de ATI de la alte spitale din București, pentru a putea răspunde prompt nevoilor pacienților?” 

https://www.facebook.com/gabifirea/posts/3372752132787570

Și tot în aceeași zi, Gabriela Firea începe atacul împotriva pacienților din provincie care se tratează în București. 

“ Pacienții spitalelor din Capitala sunt din toata tara. Se transfera in București la cerere sau vin direct cu mașina proprie ori Ambulanta.

 60% din pacienții spitalelor din București sunt din alte județe ale țării, nu sunt bucureșteni.

 Avem suficiente paturi normale și de ATI în Capitala, precum si ventilatoare mecanice, de asemenea cadre medicale foarte bine pregatite. Ministerul sanatatii trebuie doar sa isi faca datoria și sa reorganizeze resursele în interior.” 

https://www.facebook.com/gabifirea/posts/3373284642734319

Postările continuă și în următoarele zile cu aceeași intensitate.

24 și 25 iulie 2020

Pe 24 iulie, Gabriela Firea acuza de cinism Guvernul că are doar 5 spitale în lupta Covid19 în Capitală. Iar o zi mai târziu, că același guvern e incompetent că nu a transferat medici ATI de la alte spitale. 

https://www.facebook.com/gabifirea/posts/3391767114219405

https://www.facebook.com/gabifirea/posts/3394113343984782

Postările sunt ale primarului General al Capitalei, cel care în urmă cu o lună se plângea că Spitalul Colentina e folosit prost în “lupta cu Covid19”. 

A contribuit: Teodora Stroe

scris de
Oana Despa

Editor

pe același subiect

ArticoleEditorial

EDITORIAL | Mamă, femeie, tot una

În vremurile de tristă amintire, care ne mușcă frecvent de spate și...

ArticoleEditorialMain

EDITORIAL | Bugetarii B, B, B bat bulevardul Bucureştiului boscorodind bugetul

Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja, şi năzuitor către funcţia de primar al...