Viitoarea stație de monitorizare a calității aerului ar urma să fie amplastă în curtea Gradiniței 47, din zona parcului Bazilescu iar Ministerul Mediului a solicitat Primăriei Sectorului 1 să cedeze 4 metri pătrați din domeniul public.
În 2019 au fost înregistrate 469 de sezizări doar la Poliția Locală Sector 1, nemaipunând la socoteală petițiile transmise către Ministerul Mediului, Garda de Mediu, Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București. Toate au avut ca subiect mirosurile pestilențiale care cuprindeau pe parcursul nopții zona de Nord-Vest a Capitalei.
Informația apare în raportul de specialitate întocmit de Direcția de Investiții privind aprobarea predării-primirii a unui teren de patru metri patrați în vederea amplasarii unie stații de monitorizare a calității aerului și arată amploarea poluării Bucureștiului cu substanțe toxice.
5 luni pentru 4 metri de teren
Potrivit aceluiași document, Primăria Sectorului 1 a fost înștiințată “prin adresa nr. 5394/26.02.2020 că […] Ministerul mediului Apelor și Pădurilor va achiziționa în perioada imediat următoare noi stații de monitorizare a calității aeruluiîn cadrul programului privind dezvoltarea și optimizarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului(RNMCA), una dintre stațiile de monitorizare de tip fond urban fiind destinată aglomerării urbane București, întrucât cetățenii consideră că partea de NV a capitalei este insuficient monitorizată din punct de vedere al calității aerului”.
Abia în sedința de Consiliu din 24.06.2020, proiectul privind cedarea celor 4 mp de teren a fost inclus pe ordinea de zi.
Stația ar urma să fie amplasată pe str. Mitropolit Varlaam, nr. 140, în curtea Grădiniței 41 la aproximativ patru kilometri distanță de groapa de gunoi Rudeni.
Aceasta s-ar adăuga la rețeaua de monitorizare a calității aerului din regiunea București-Ilfov care numără în prezent 8 stații.
Despre acestea, Buletin de București a dezvăluit la începutul anului că și-au depășit norma de casare de patru ori.
Editor: Oana Despa