Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Buletin de Ilfov, Știri

Două drone „cu goarnă“ vor combate deșeurile și construcțiile ilegale din Popești-Leordeni

Două drone „cu goarnă“ vor combate deșeurile și construcțiile ilegale din Popești-Leordeni

Două drone, în valoare de aproximativ 120.000 lei bucata, au intrat în dotarea orașului ilfovean Popești-Leordeni. Echipamentele au fost luate pe fonduri europene nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

“Popești-Leordeni intră odată cu livrarea acestor echipamente pe lista celor mai dotate orașe din țară privind instrumentele de apărare și combatere a infracțiunilor la nivel local. Acestea vor survola orașul zilnic în căutarea și identificarea celor care au umplut orașul de gunoaie!”, a transmis primarul localității, Petre Iacob(ProRomania).

Edilul a publicat și un video în care prezintă cele două echipamente.

“Nu înainte de a vă invita să le vedeți în clipul atașat, atrag încă o dată atenția celor certați cu legea, că șansele să evite amenzi maxime și confiscarea mașinilor devin minime dacă vor fi prinși aruncând deșeuri ilegal. Și vor fi prinși!”, a spus acesta.

“Dronei i se poate atașa și o goarnă foarte puternică ( accesorii pe care le avem) având posibilitatea de a comunica cu persoanele vizate și a le da indicații audio astfel încât să înțeleagă că nu au unde să se ascundă până la sosirea echipajului de poliție”, a explicat primarul orașului Popești-Leordeni.

De asemenea, edilul a transmis că aceste drone pot fi folosite la crearea de hărți actualizate precum și la identificarea anexelor gospodărești/ piscinelor și alte construcții nedeclarate la oficiul de taxe și impozite.

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV, ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității”, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”.

    În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei inițiale care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, proiectele de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea Buletin de București ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.