Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 19 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

Dosare penale pentru fraudă la vot și mită electorală, în urma alegerilor de la Tunari. La câteva adrese au reședința mai mult de 10 persoane

228

Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov a transmis, la solicitarea Buletin de București, că în urma alegerilor locale din comuna Tunari există în lucru două dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fraudă la vot și mită electorală.

De asemenea, în urma solicitărilor Biroului de Evidență a Persoanelor Otopeni au fost făcute verificări la 18 adrese, 16 pe raza localității Tunari și două din orașul Otopeni, județul Ilfov.

În urma verificărilor efectuate de polițiști nu au fost constatate nereguli, majoritatea persoanelor fiind găsite la adresele menționate”, se arată în răspunsul transmis.

Totuși, în urma altor cinci verificări la adrese din comuna Tunari, unde, în perioada 01.01-12.09.2020, și-au făcut reședința un număr mai mare de 10 persoane, s-a stabilit că cele mai multe dintre acestea lucrează pe șantiere de construcții din zonă iar alte 10 persoane locuiesc la căminul de bătrâni din localitate. Cu toate acestea nu s-au constatat aspecte de natură penală sau contravențională.

Reamintim, în ziua alegerilor locale, în comuna Tunari s-au format cozi înainte de deschiderea urnelor. Deși la prima vedere pare că cele cinci secții de votare au fost insuficiente pentru cei care locuiesc aici, în realitate s-au prezentat la vot cu aproape 20% mai mulți alegători, cu vize de flotant, față de cei înscriși în Registrul Electoral Permanent.

Potrivit datelor de la Autoritatea Electorală Permanentă, comuna din Nordul Capitalei a întrecut toate orașele din Ilfov la numărul de vize de flotant.

În timp ce aici au votat pe listele suplimentare 970 de alegători, în orașul Popești-Leordeni au fost doar 624, iar în orașele Otopeni și Voluntari s-au înregistrat 178, respectiv, 248 de cetățeni cu vize de flotant.

În urma numărării buletinelor de la alegerile din Tunari, candidatul PSD-ALDE, Cristian Niculae, a obținut 53,4 %, candidatul PNL, Alexandru Neacșu, a obținut 37,4 % din voturi, candidatul USR-PLUS, George Hreniuc, a obținut 8,1%, iar candidatul PRORomânia Tudor Adrian Marin a strâns 1,1% din voturile valabil exprimate. 

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacții de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș

pe același subiect

Cod galben de caniculă, duminică, în Capitală. FOTO: unsplash.com
ArticoleDiverseMain

Cod galben de caniculă, duminică, în Capitală

Capitala va fi, din nou, sub avertizare cod galben de caniculă, duminică,...

weekendul 16-17 august
ArticoleDiverseȘtiri

Ce poți face la „Străzi Deschise – București, Promenadă urbană” în weekendul 16-17 august

„Străzi deschise – București, Promenadă urbană”,revine pe traseul pietonal de pe Calea Victoriei în...

Organizatorii BIAS lansează luni o colecție NFT dedicată pasionaților de aviație | FOTO: Inquam Photos / Ioana Zamfir
ArticoleDiverseȘtiri

Organizatorii BIAS lansează luni o colecție NFT dedicată pasionaților de aviație

Organizatorii Bucharest International Air Show (BIAS) lansează luni, în Rotonda Aeroportului Internațional...