Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Sunday , 12 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole DNA reține doi administratori ai unui azil de bătrâni din Ilfov. Tratamentele nu erau administrate cu regularitate și nu aveau personal medical
ArticoleMain

DNA reține doi administratori ai unui azil de bătrâni din Ilfov. Tratamentele nu erau administrate cu regularitate și nu aveau personal medical

240
Foto: Arhiva

Începând cu 26 și 27 octombrie, Direcția Națională Anticorupție a dispus acțiunea penală împotriva a doi administratori ai unui centru rezidențial pentru persoane vârstnice din Voluntari, cercetați pentru au luat parte la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Cei doi sunt acuzați de către procurorii anticorupție că, între 29 și 31 august 2023, ar fi prezentat mai multe documente false  (extras Revisal, Contract de catering, Contract privind prestarea de servicii medicale, etc.) inspectorilor sociali veniți în control la centrul rezidențial, pentru a-și păstra licența de funcționare. Potrivit acestora, inspectorii sociali au atestat „fără vinovăție” îndeplinirea condițiilor de acordare a acreditării centrului.

După ce centrului i-a fost suspendată activitatea la începutul anului, 11 octombrie 2023, inculpații au mutat beneficiarii într-o altă locație și și-au continuat activitatea, fără licență. Cei doi ar fi mințit autoritățile, spunându-le că „beneficiarii ar fi fost preluați de familii.” 

Servicii medicale inexistente și mâncare „încropită” din ce aveau la dispoziție

Potrivit procurorilor, mâncarea nu era suficient de nutritivă și ar fi fost achiziționată gata preparată din magazin, atunci când nu era „încropită” de angajații centrului din ce găseau. Tratamentele medicale nu erau urmate cum trebuie, și nu aveau personal cu pregătire medicală:

„În realitate, serviciile medicale ar fi fost inexistente, mâncarea oferită beneficiarilor (insuficientă, necorespunzătoare din punct de vedere nutritiv, neadaptată afecțiunilor acestora) ar fi fost achiziționată gata preparată din magazin (mici cu cartofi prăjiți, pui cu cartofi prăjiți, etc.) sau ar fi fost ”încropită” de angajații centrului din ce aveau la dispoziție, iar tratamentul medical, ce nu se administra cu regularitate, ar fi fost administrat beneficiarilor de persoane care nu ar fi avut pregătire medicală,” potrivit comunicatului DNA. 

Mai mult decât atât, în centru se aflau persoane care nu „ar fi îndeplinit condițiile de admisibilitate în centru”. Când erau supuși controlului, administratorii ar fi scos persoanele respective din centru șii-ar fi cazat o noapte într-un hotel, „ulterior fiind <plimbați>cu un autovehicul sau ținuți în parcarea unui hipermarket până la finalizarea evaluării”.

Cei doi inculpați, reținuți pentru 24 de ore, vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. De asemenea, vineri, 26 octombrie, au fost efectuate percheziții domiciliare în trei locații, situate pe raza județului Ilfov. 

pe același subiect