Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 8 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

UPDATE: Fostul director a fost reţinut. Ştirea iniţială: DNA face percheziții la Rapid București. Suspiciuni de luare de mită

160
DNA face percheziții la Rapid București
DNA face percheziții la Rapid București

UPDATE 25 octombrie:

Fostul director general al Clubului Sportiv Rapid a fost reţinut de procurorii DNA cu acuzaţia de luare de mită şi abuz în serviciu. Potrivit magistraţilor, a cerut 200.000 de euro unui om de afaceri, pentru atribuirea unor de contracte de închiriere a cantinei şi restaurantului unde luau masa sportivii clubului. În acelaşi dosar au fost reţinuţi şi managerul de transport, Marian Florin Radu şi un om de afaceri.

Din suma totală solicitată, Bogdan Vasiliu ar fi primit suma de 30.000 de euro în conturile personale şi 348.103 lei, echivalentul a aproximativ 70.000 de euro, prin conturile societăţii controlate de el. Diferenţa de 100.000 de euro urma să fie primită pe parcursul derulării contractelor de servire masă, respectiv câte 10.000 de euro lunar, până la achitarea acestei sume.

Detalii în ştirea agenţiei Agerpres.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Procurorii DNA au făcut joi percheziții la Rapid București și în alte locuri din București, Ilfov și Giurgiu într-un dosar de corupție. Dosarul vizează clubul sportiv din subordinea Ministerului Transporturilor și pe fostul director general Bogdan Vasiliu, suspectat că ar fi cerut mită pentru atribuirea unor contracte, potrivit informațiilor G4Media.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, în cursul anului 2024.

În cursul zilei de 24 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în cinci locații situate pe raza municipiului București și a două județe (Ilfov și Giurgiu), reprezentând sediul unui club sportiv, punctul de lucru a unei societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat al DNA.

CITEȘTE ȘI: O nouă razie la Sintești: 3 sesizări penale pentru incendieri repetate și 1,5 tone de deșeuri confiscate

Percheziții la Rapid București. Suspectul a demisionat

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au precizat, joi, că Bogdan Vasiliu a demisionat în luna august. 

„Pentru cei interesaţi, fac precizarea că Bogdan Vasiliu nu mai este preşedinte la Clubul Rapid din luna august 2024 când şi-a dat demisia din motive personale”, a declarat Alin Şerbănescu, consilier în cadrul Ministerului Transporturilor. 

CITEȘTE ȘI: Managerul Spitalului CF 2 recunoaște că a luat mită. Acord cu DNA pentru reducerea pedepsei

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.