Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 8 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole DNA face percheziţii la Direcţia Regională Vamală Bucureşti şi la alte 20 de adrese. Şpăgi pentru funcţionari ca să închidă ochii
ArticoleEvenimentMain

DNA face percheziţii la Direcţia Regională Vamală Bucureşti şi la alte 20 de adrese. Şpăgi pentru funcţionari ca să închidă ochii

185
FOTO: Google / George Neacsu

Sunt percheziţii ale procurorilor anticorupţie, în această dimineaţă, la Direcţia Regională Vamală Bucureşti şi în alte douăzeci de locaţii din Capitală, Ilfov, Dâmboviţa şi Giurgiu. În Bucureşti sunt vizaţi vameşi, dar şi persoane din conducerea instituţiei, iar acuzaţiile ar fi de luare de mită în formă continuată şi de trafic de influenţă, spun jurnaliştii de la TVR.

Conform surselor judiciare contactate de Buletin de Bucureşti, sunt vizate „acte de corupţie în exercitarea unor contracte”. Tot pe surse citate de alte instituţii de presă ar fi vorba de funcţionari corupţi cu şpăgi de şoferi care introduceau mărfuri contrafăcute în ţară. TVR citează, de asemenea, surse judiciare, care susțin că cei vizați de anchetă ar fi luat bani de la comercianți care își desfășoară activitatea în complexuri comerciale de la marginea Capitalei. În schimbul acestor sume nu ar fi fost sancționate nereguli constatate în urma unor controale.

Perchezițiile au loc în mai multe birouri, dar și în mașinile unora dintre suspecți.

Comunicatul integral al DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2021 – 2024, de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.
În cursul zilei de 13 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 20 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției de Operațiuni Speciale și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

CITEŞTE ŞI:

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

ArticoleEducațieMainPrimărie

Sector 6 | Prima creșă construită în ultimii 46 de ani a fost dată în folosință

Creșa de stat Îngerașii se află pe Strada Rușețu 6A, în cartierul...

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 6 | Limitatoare de viteză, după reclamațiile cetățenilor

Primăria Sectorului 6 anunță o campanie împotriva vitezei execesive în zone rezidențiale,...

ArticoleMainPrimărie

600.000 de euro, bani publici, pentru inițiative civice. Proiectele pot fi depuse până vineri

Cetățenii Sectorului 2 mai pot depune proiecte ce încurajează practicarea sportului, implicarea...