Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 20 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

Dispozitive cu electroșocuri pentru polițiștii bucureșteni

514
Sursa foto: Facebook / Direcția Generală de Poliție a Municipiului București

Polițiștii de ordine publică din cadrul secțiilor de poliție din București vor primi dispozitive cu electroșocuri. Primele 20 de dispozitive cu electroșocuri au fost date Direcției de Poliție a Municipiului București și este o premieră pentru România.

Potrivit Profit.ro, alte 20 de bucăți să fie furnizate în cel mai scurt timp. Acest demers a fost posibil ca urmare a parteneriatului încheiat între Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL și compania New Akord Security, potrivit unui comunicat de presă.

Primii 300 de polițiști vor fi instruiți sa lucreze cu astfel de dispozitive, in perioada urmatoare iar spre finalul anului, vor putea fi deja văzute în dotarea polițiștilor și vor putea fi deja folosite.

Noile mijloace au un risc scăzut de vătămare, atât în privința agresorilor cât și a polițiștilor, dar au și posibilitatea de imobilizare eficientă a persoanelor care reprezintă un pericol pentru sine sau pentru cei din jur, spun polițiștii.

pe același subiect

Fără apă caldă în zona Lacul Tei. FOTO: FB / CMTEB
ArticoleMainTermoficare

TERMOFICARE | Trei zile fără apă caldă în zona bulevardului Lacul Tei

Locuitorii din zeci de blocuri din zona bulevardului Lacul Tei stau fără...

Bandă unică pentru STB. Foto: Arhivă via TPBI
ArticoleMainTransport

Bandă unică pentru STB, pe Bulevardul Carol I

O bandă unică pentru STB va fi amenajată pe Bulevardul Carol I,...

Un bărbat din Ilfov, cercetat penal după un mesaj violent publicat pe Facebook
ArticoleBuletin de IlfovEvenimentȘtiri

Un bărbat din Ilfov, cercetat penal după un mesaj violent publicat pe Facebook

Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a anunțat marți că s-a autosesizat...