Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 1 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Chestionare privind consumul de droguri în şcoli, distribuite pe grupurile de WhatsApp ale părinţilor
ArticoleEducațieMain

Chestionare privind consumul de droguri în şcoli, distribuite pe grupurile de WhatsApp ale părinţilor

383

Părinții copiilor mai mari de clasa a V-a și elevii majori vor primi, de luni, 23 octombrie, chestionare despre posibilitatea testării de droguri în școlile din Municipiul București, conform prefectului Capitalei, Rareș Hopincă. Consultarea vizează trei măsuri destinate combaterii consumului de droguri în rândul elevilor din ciclul gimnazial și liceal: posibilitatea testării de droguri în anumite condiții, efectuarea unor analize periodice de sânge, respectiv introducerea unei ore de educație antidrog în programa școlară. Prefectul „nu știe” când vor fi implementate efectiv măsurile menționate în chestionar.

Varianta finală a chestionarelor va fi gata la sfârșitul acestei săptămâni, urmând ca de luni, 23 octombrie, să fie distribuite, cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Completarea chestionarelor este strict voluntară, iar respondenții vor avea aproximativ o lună pentru a răspunde întrebărilor.

Primul subiect al cercetării constă în posibilitatea testării elevilor la cererea profesorului. Dacă un profesor remarcă un comportament suspect, elevii ar putea fi testați, cu acordul părinților. Rezultatele ar fi confidențiale, pentru a evita stigmatizarea elevilor.

A doua măsură se referă la posibilitatea implementării unor analize periodice de sânge. Doar membrii familiei ar avea acces la rezultatul analizelor, însă s-ar putea elibera adeverințe care să dovedească participarea elevului la analizele propriu-zise. Acestea ar trebui să fie decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în opinia Prefectului.

Ultima temă a consultării constă în introducerea în curriculă a unei ore de educație antidrog, respectiv participarea școlilor într-un proiect pilot în care să se implementeze măsurile menționate anterior. Astfel, în școlile în care există cel puțin un acord cvasiunanim, elevii ar putea fi testați de droguri la cererea profesorului sau periodic. 

Rareș Hopincă declară că nu știe când vor fi efectiv puse în aplicare măsurile precizate, din cauza numărului ridicat de instituții implicate. Prefectura Capitalei își asumă însă următorul calendar: centralizarea rezultatelor, crearea unor proiecte-pilot de școală antidrog, respectiv testarea voluntară a măsurilor de combatere a consumului de droguri, fără a menționa însă un interval de timp.

În Capitală, aproximativ 150.000 de elevi sunt înscriși în învățământul gimnazial și liceal, dintre care circa 15.000 sunt majori, conform estimărilor instituției. 

“În primă instanţă chestionarele vor fi diseminate on-line, cu sprijinul profesorilor, pe grupurile de WhatsApp ale părinţilor. Ulterior va exista şi o variantă printată, pentru a acoperi toate zonele”, a explicat pentru Buletin de Bucureşti, prefectul Capitalei, Rareş Hopincă.

Prefectura Capitalei primește eventuale propuneri de modificări, din partea instituțiilor colaboratoare (Filiala București a Federației Naționale a Părinților, Consiliul Municipal al Elevilor, Agenția Națională Antidrog, Poliția Capitalei, Direcția de Sănătate Publică, respectiv Jandarmeria Capitalei) până joi, 19 octombrie.

Proiectul de chestionar a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă la care au participat, de asemenea, Vicepreședintele Consiliului Municipal al Elevilor, și Președintele Federației Părinților la nivelul București-Ilfov.

“Chestiunea” chestionarului

Consumul de droguri în rândul tinerilor a revenit în sfera dezbaterii publice odată cu accidentul de la 2 Mai, care a avut loc în luna august a acestui an. 

Încă de atunci, instituțiile anunță implementarea măsurilor antidrog. Deși menită să combată consumul de droguri al elevilor, testarea în școli ar putea fi ineficientă, conform opiniilor înaintate de Comitetul Problemelor de Etică și Standarde Profesionale. 

Lipsa unor dovezi științifice care să ateste eficacitatea acestei măsuri este evidențiată și într-un studiu al Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie, publicat în anul 2017. Concluzia studiului a fost că testarea de consum de droguri nu are un efect cert, în unele cazuri având chiar un rezultat contrar: creșterea consumului propriu-zis și a riscurilor asociate. 

Tot anul acesta, cu câteva luni înaintea tragediei de la 2 Mai, elevi și studenți din Capitală au fost cercetați în cadrul unui dosar de comercializare a drogurilor în instituțiile de învățământ, cunoscut sub numele de „Operațiunea Medusa ”. 

Înainte de acest incident, problema consumului de droguri în rândul elevilor pare să nu fi existat pentru autorități, Inspectoratul Școlar din București declarând, la acel moment, că a aflat de destructurarea rețelei din presă, deoarece nu au existat sesizări privind traficul de droguri în liceele din Capitală .

Autor: Andreea Tudor

scris de
Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019

pe același subiect