Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Tuesday , 23 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri Directorul general INCAS București, trimis in judecată de DNA, după ce ar fi păgubit instituția cu 5 milioane de euro
Știri

Directorul general INCAS București, trimis in judecată de DNA, după ce ar fi păgubit instituția cu 5 milioane de euro

241

Directorul general al Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” – INCAS București, Cătălin Nae, a fost trimis în judecată de DNA pentru de abuz în serviciu. Este bănuit că ar fi adus instituției o pagubă de 5 milioane de euro, după ce ar fi încheiat contracte cu firme „fantomă”.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Cătălin Nae, la data faptei și în prezent director general respectiv președinte al consiliului de administrație al Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” – INCAS București, pentru abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Alături de el, au fost trimise în judecată patru persoane fizice, administratori ai unor societăți comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriu, procurorii arată că, în perioada 2012 – 2014, inculpatul Cătălin Nae ar fi încheiat 12 contracte cu societăți comerciale de tip „fantomă”, controlate de ceilalți patru inculpați, în condițiile în care acesta ar fi cunoscut faptul că agenții economici respectivi nu puteau să îndeplinească prestațiile (în domeniul cercetării aeronautice) la care se obligaseră, neavând capacitatea obiectivă să execute astfel de activități (nu dispuneau de capital uman și tehnic).

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” a achitat societăților respective suma totală de 21.495.199 lei (aprox. 5.000.000 euro), ce constituie un prejudiciu în dauna institutului concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societățile celor patru oameni de afaceri.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

pe același subiect

ArticoleȘtiri

Hotelul Ambasador se închide până în 2027. Monument istoric va purta numele „The Julius Bucharest”

Achiziția Hotelului Ambasador din București, cu o suprafață de 12.600 metri pătrați,...

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | 46.000 de euro pentru biserica cimitirului Iancu Nou

Consiliul Local al Sectorului 2 va avea pe ordinea de zi a...

ArticoleȘtiri

Târg de Florii la Muzeul Ţăranului Român, între 26 şi 28 aprilie 

Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează în perioada 26 – 28 aprilie,...