Procurorii DIICOT au descins marți dimineață la mai multe adrese din Voluntari într-un dosar care vizează centrele de asistență socială privată. Procurorii vizează două grupuri infracționale organizate care ar fi exploatat persoane cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile.
În total, procurorii DIICOT au pus în aplicare 31 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și pe raza județelor Ilfov, Ialomița, Argeș, Călărași, Constanța și Olt,. Dosarul vizeaza săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare.
“În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna noiembrie 2020, pe raza județului Ilfov au fost constituite două grupuri infracționale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile. Exploatarea persoanelor vătămate, persoane vârstnice sau aflate în incapacitatea de a se îngriji singure, a fost realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate, prin constrângere și exercitarea de acte de violență fizică, prin lipsirea de hrană suficientă și adecvată nutrițional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii și asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică și/sau psihică de autoîngrijire, scopul final fiind concretizat în obținerea, pe nedrept, de către liderii grupurilor infracționale organizate și de către ceilalți membri a unor foloase patrimoniale, prejudiciul estimat fiind în sumă de peste 5,2 milioane lei”, se arată în comunicatul DIICOT.
Pentru 26 de suspecți au fost emise mandate de aducere. De asemenea, 15 martori, față de care a fost îndeplinită procedura legală de citare, urmează a fi audiați la sediul Direcției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române.
“Având în vedere particularitățile cauzei, la unele adrese unde se efectuează percheziții domiciliare, alături de polițiști acționează medici specialiști și asistenți medicali din cadrul I.N.M.L. „Mina Minovici” București, precum și personal medical de specialitate, inclusiv psihologi și specialiști în consilierea psihologică a victimelor, din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență al M.A.I., Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și SMURD București, care asigură și suport logistic cu autospeciale pentru transport personal și victime multiple. Este vizată cu prioritate salvarea vieții și protejarea integrității corporale a persoanelor vătămate, precum și identificarea și ridicarea unor mijloace de probă”, se mai arată în comunicatul DIICOT.
În paralel, au loc alte 21 de percheziții, în București și în județele Ilfov și Ialomița, la sediile unor instituții publice și private. Personale vizate sunt acuzate de omisiunea sesizării și abuz în serviciu.
Potrivit IGPR, “din cercetări a reieșit că, din 2021 și până în prezent, două instituții publice publice cu responsabilități în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului ar fi atribuit unei asociații, în calitate de furnizor de servicii sociale, mai multe contracte de prestări servicii sociale de tip rezidențial pentru persoanele adulte, încadrate în grad de handicap, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cauzând bugetului propriu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. Astfel, s-a constatat că, la momentul atribuirii contractelor asociația în cauză nu îndeplinea cerința privind experiența similară anterioară sau nu deținea licență de funcționare pentru Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi în cadrul căruia s-ar fi prestat serviciile contractate, în conformitate cu Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale”.
Buletin de București și Centrul de Investigații Media au dezvăluit la începutul anului o serie de nereguli cu privire la condițiile din mai multe centre de îngrijire socială private din orașul Voluntari.
Câteva dintre acestea erau de controlate de apropiati ai ministrului Egalității de Șanse, Gabriela Firea.
Seria de investigații poate fi citită mai jos: