Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 26 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Featured Defectul Prefecturii Ilfov | „Sunt probleme cu răspunsurile la petițiile cetățenilor”
Featured

Defectul Prefecturii Ilfov | „Sunt probleme cu răspunsurile la petițiile cetățenilor”

74

Prefectura Ilfov, la fel ca multe altele din țară, trece printr-o perioadă mai grea în ceea ce privește personalul angajat. Resursele materiale pe care le primește Instituția Prefecturii sunt mici și funcționarii publici aleg, mai degrabă, să lucreze pentru consiliile locale sau județene, susține Dumitru Văduva, fost subprefect în Ilfov. Acesta a spus și că din această cauză în Ilfov sunt probleme cu răspunsurile la timp pentru cetățenii care depun petiții. Pe lângă problema banilor, funcționarea instituției a fost afectată și de modificările pe care politicienii le-au făcut în organigramă. 

În general, în Prefectura Ilfov, sunt oameni între 30-40 de ani, dar sunt și oameni în vârstă care sunt de fapt pensionari și sunt angajați și în Prefectură. Deci nu e o instituție învechită. Se fac eforturi pentru aducerea la zi a răspunsurilor către cetățeni pe legea fondului funciar, dar sunt probleme la partea de răspunsuri la petiții din cauza lipsei personalului. Angajații din Prefectură, atât cei contractați cât și funcționarii publici sunt destul de prost plătiți și schema organizațională este redusă, nu este ocupată integral, din cauza migrației funcționarilor care merg mai degrabă spre primării sau consilii locale, unde salariile sunt mult mai mari decât în Prefectură. 

A declarat Dumitru Văduva, fost subprefect Ilfov, în cadrul dezbaterii Marele București

Interesele partidelor politice își fac simțite prezența și în organizarea Prefecturii Ilfov, care are doi subprefecți, deși s-ar descurca cu unul singur, susține Dumitru Văduva. Mai mult, acesta spune și că neînțelegerile din fosta coaliție de guvernare s-au simțit și în împărțirea atribuțiilor către subprefecți. 

E o problemă că avem la nivelul municipiului București trei subprefecți, iar la nivelul județului sunt doi. Din punctul meu de vedere consider că ar fi suficient un subprefect, care să-l sprijine și eventual să-l suplinească pe prefect, dar din prisma mecanismului politic, s-a ajuns la această structură destul de laborioasă. Din perspectivă politică sunt ceva probleme pentru că atribuțiile subprefecților sunt date de către prefect prin ordin de prefect. S-a simțit această lipsă de colaborare dintre partidele care s-au aflat la guvernare până de curând.  

A completat Dumitru Văduva

În prezent, Prefectura Ilfov este condusă doar de prefectul Tudorel Zamfir și de subprefectul Andrei Scutelnicu, amândoi fiind din partea PNL. Pe pagina oficială a Instituției, al doilea post de subprefect apare în continuare ca fiind vacant, după ce premierul interimar Florin Cîțu l-a demis pe Dumitru Văduva. 

Fostul prefect PSD de Ilfov, din echipa lui Florentin Pandele, numit de Florin Cîțu secretar general al instituției

Instituția Prefectului a suferit multe modificări date, de cele mai multe ori, din interes politic. Până pe 27 ianuarie 2021, conducerea prefecturii trebuia să fie apolitică, iar prefectul și subprefecții erau înalți demnitari publici. 

Acum, prefectul și subprefecții sunt numiți politic de partidele care guvernează și și-au pierdut statutul de înalți demnitari publici.

Dezbaterea despre „Bucureștiul Metropolitan” a vut loc la Palatul Mogoșoaia, în Sala Scoarțelor. Poate fi ascultată integral pe pagina de Facebook Buletin de București unde, pe 7 decembrie, va putea fi văzută live și ultima dezbatere din această serie cu tema „București 2050”:

Aceasta a fost a cincea discuție din seria „Marele București”, o serie de șase dezbateri despre subiecte vulnerabile și de interes pentru București. Tema dezbaterii a fost „Transport sustenabil”. Dezbatera a fost moderată de Alina Kasprovsky (fondator, Fundația Comunitară București) și Cătălin Doscaș (reporter, Buletin de București).


Marele București este un proiect elaborat cu sprijinul Băncii Mondiale, care oferă asistență tehnică Primăriei Municipiului București pentru elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (Strategia #Bucuresti2050). Detalii pe estibucuresti.org // www.fb.com/estibucuresti.org

Citește mai multe detalii aici:

Marele București

FOTO: Facebook/Prefectura Ilfov

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.