Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 24 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Decizie CGMB: Utilizarea clădirilor publice pentru filmări, 2500 lei pe zi

205

Clădirile publice vor putea fi folosite pentru producții cinematografice sau reclame în urma achitării unei taxe de 2500 lei pe zi. Acest lucru vine în urma adoptării de către Consiliul General a unui nou amendament, propus de viceprimarul Stelian Bujduveanu. 

Deși exista deja un cadru legislativ pentru filmările în spațiul public din aer liber, filmarea în interiorul clădirilor publice nu era reglementată. Accesul în clădiri și condițiile acestui acces erau la latitudinea conducerii instituției în cauză. Această reglementare, conform viceprimarului, a fost solicitată de reprezentanții industriei cinematografice deoarece „erau sătui de negocieri cu diverși șefi de instituție, care se foloseau de clădirile publice după bunul lor plac”.

„Foarte important! Aceasta taxă nu se aplică persoanelor fizice care vizitează clădirea și fac poze sau echipelor de filmare ale mass-media, care înregistrează evenimente.”

a mai completat Stelian Bujduveanu, în postare de pe pagina sa de Facbook.

Amendamentul vine în completarea celorlalte clauze de la punctul 1 al Anexei nr. 2, Articolul III, al hotărârii Consiliului General nr. 219/202, unde sunt vizate și alte tipuri de filmări în spațiul public.

În afară de cazul filmărilor dinamice, este făcută diferența între două categorii: filme artistice și videoclipuri cu caracter publicitar. Diferența între filmările din aer liber și cele din interior este că în cadrul primelor se distinge între scopurile filmărilor, cele cu caracter publicitar fiind taxate mai mult, în timp ce în amendamentul viceprimarului este propusă o taxă unică.

Sursă fotografie: Facebook Stelian Bujduveanu

pe același subiect

Conspirația momentului: Festivalul din parcul Crângași care este văzut pe Tik-Tok drept tabără militară
ArticoleEvenimentȘtiri

Conspirația momentului: Festivalul din parcul Crângași care este văzut pe TikTok drept tabără militară

Festivalul ASTROFEST, organizat în parcul Crângași, este folosit drept element de dezinformare...

Străzi deschise pe Calea Victoriei și în Sectorul 1, weekendul acesta. FOTO: Arhiva
ArticoleCulturăEvenimentȘtiri

Străzi deschise pe Calea Victoriei și în Sectorul 1, weekendul acesta

Pe 24 și 25 mai, evenimentul „Străzi Deschise – București” revine pe...