„Copiii din ziua de astăzi…” este una dintre frazele cele mai enervante din limba română. De fapt, din orice limbă. Mă deranjează pentru că, în primul rând, demonstrează că adulții au uitat că și ei au fost adolescenți/tineri, dar mai ales au uitat că și ei au făcut greșeli sau nebunii.
Aroganța din această expresie scurtă este nejustificată.
Nejustificată pentru că, privind la România de acum, constatăm, sec, că noi suntem cei care nu le-am oferit o lume tocmai minunată tinerilor pe care azi îi privim superior.
Nu este ca și cum noi am construit o societate ideală, iar „copiii din ziua de astăzi” au stricat-o.
Din contră, așa cum simt eu, abia tinerii de acum au înțeles, în majoritate, cum trebuie să arate o comunitate incluzivă și tolerantă. Printre noi, „copiii din ziua de ieri”, încă sunt prea mulți care nu înțeleg de ce nu este bine să fii rasist, de ce nu există justificare pentru intoleranța față de persoanele LGBTQIA+ și de ce xenofobia este periculoasă și trebuie eliminată.
CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | Mitocanul din STB și seringa uitată
Cei care sunt astăzi în jurul vârstei de 35-50 de ani au avut doar două zvâcuri relevante pentru societate, ca ansamblu: lupta pentru salvarea Roșiei Montane și cei doi ani de grație ai protestelor pentru justiție.
Apoi au obosit și s-au resemnat. Iar acum plâng leneș că le pare rău că au luptat, neînțelegând că au luptat pentru ceva ce era normal să fie, respectiv un stat de drept funcțional, care să-i protejeze inclusiv pe copiii lor.
Faptul că acesta nu funcționează are legătură și cu ei, și cu lenea lor, și cu resemnarea lor.
Să luăm un exemplu mic, dar relevant: dacă discuți astăzi despre ideea de a da șpagă la medic/polițist/funcționar, sunt mult mai multe șanse să găsești justificări și argumente pro în rândul generațiilor „de ieri”.
Chiar dacă și noi am diminuat ceea ce părinților noștri li se părea firesc, nu au eliminat complet fenomenul și prea mulți dintre noi încă practică această soluție „de ungere” a mecanismelor lumii, cu argumentul că „nu avem de ales”.
„Copiii din ziua de azi.” aleg și, din punctul meu de vedere, aleg mult mai bine.
Că au și ei nesiguranțele, greșelile și fragilitățile lor, este un lucru firesc. Și noi le aveam, doar că noi am fost mult mai puțin dispuși să le recunoaștem și să le discutăm public. Am fost învățați că a te arăta „slab” este o rușine.
De fapt, fragilitatea era acolo, dar o înăbușeam, cu consecințe dintre cele mai grave. Abia cei de acum au învățat că temerile trebuie expuse pentru a fi învinse, că nu este nicio problemă dacă li te arăți tuturor cu limitele și problemele tale.
„Copiii din ziua de azi” sunt mai buni decât noi, nu am nicio îndoială în acest sens. Singurul lucru care ar trebui să ne îngrijoreze este capacitatea noastră de a-i ține în țară.
Căci dacă mă tem eu de ceva în legătură cu noile generații, tocmai aceasta este, că mulți își vor găsi o lume mai bună în altă parte. Pentru că noi, adulții „superiori”, nu am știut să o facem suficient de bună aici.
CITEȘTE ȘI: Street Delivery revine pe strada Verona în weekend. Programul evenimentului
CITEȘTE TOATE ARTICOLELE DIN EDIȚIA SPECIALĂ BULETIN DE BUCUREȘTI
EDITORIAL | Să discutăm very demure, very mindful despre cum am putea clădi o punte între generaţii
EDITORIAL | Gen >2000, nodul din gâtul generației cu cheia la gât
Bucureștiul văzut cu lupa. Sunt un tânăr din generația Z și scriu despre corupția din Capitală
EDITORIAL | Mitocanul din STB și seringa uitată
Street Delivery — un manifest al pietonilor
Strada anti depărtare. Street Delivery 2024, Gen. 4-6 octombrie 2024
INTERVIU | Povestea „muralului-cult” de pe casa cu graffiti din strada Arthur Verona