Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 25 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Diverse Daniel Tudorache, sub control judiciar cu cauțiune de un milion de EURO
Diverse

Daniel Tudorache, sub control judiciar cu cauțiune de un milion de EURO

63

Fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, a fost pus sub învinuirea azi noapte, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, după 12 ore de audieri. Tudorache este cercetat în două dosare, unul care vizează o achiziție de tablete de anul acesta, cel de-al doilea, fapte de corupție din peroada 2008-2018.

Dan Tudorache a ajuns aseară la sediul DNA și a fost audiat toată noaptea. La finalul audierilor, procurorii DNA au stabilit că fostul edil va fi cercetat sub control judiciar, și au stabilit o cauțiune de 1 milion de euro.

“În același dosar s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de alte două persoane fizice, fosta soție și o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru infracțiunea de complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influență. Totodată, celor trei inculpați li s-au fixat cauțiuni care trebuie depuse până la data de 27 noiembrie 2020, după cum urmează:
– 1.000.000 euro – TUDORACHE DANIEL
– 200.000 euro – fosta soție
– 75.000 euro – persoană fizică aflată în anturajul primarului”, se arată într-un comunicat DNA.

Procurorii anunță că Tudorache este acuzat că “în perioada septembrie 2016 – mai 2017, persoana aflată în anturajul inculpatului Tudorache Daniel ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10 % din valoarea contractului de servicii pe care societatea omului de afaceri îl avea cu o instituție aflată in subordinea Primăriei Sector 1. În schimbul banilor, persoana respectivă se angaja să intervină, în numele primarului, la funcționarii responsabili, astfel încât contractul să se desfășoare în bune condiții (plată la timp a facturilor și actualizarea tarifelor) .”
În schimbul traficării influenței, persoana aflată în anturajul primarului ar fi primit suma totală de 105.000 lei în numerar, precum și suma de 8.640 lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparținând traficantului de influență, se mai arată în comunicat.

Procurorii suțin că există “suspiciunea rezonabilă” că, de fapt, Dan Tudorache ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său.


“Nu poate face declarații, având calitate în acest dosar. Din punctul nostru de vedere, sunt chestiuni care trebuie lămurite cu documente. După cum bine știți, e vorba despre două dosare, dintre care unul vizează achizițiile de tablete, care, din punctul nostru de vedere, au fost complet legate. În celălalt sunt așa-zise fapte foarte vechi, din 2006-2007.”, a declarat avocatul lui Dan Tudorache, la ieșirea de la audieri.


“Nu poate face declarații, având calitate în acest dosar. Din punctul nostru de vedere, sunt chestiuni care trebuie lămurite cu documente. După cum bine știți, e vorba despre două dosare, dintre care unul vizează achizițiile de tablete, care, din punctul nostru de vedere, au fost complet legate. În celălalt sunt așa-zise fapte foarte vechi, din 2006-2007.”, a declarat avocatul lui Dan Tudorache, la ieșirea de la audieri.

Procurorii DNA susțin că, în perioada în care a ocupat funcții publice (2008-2018), Dan Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite. Fostul edil s-ar fi folosit de fosta soție și de menajeră pentru a ascunde banii în conturi depuse pe numele acestora.
Odată spălați, banii ar fi fost utilizați pentru a achita excursii în străinătate, bijuterii, articole vestimentare de lux atât din țară, cât și din străinătate, autoturisme, imobile, școli private, acordarea de împrumuturi, constituirea de depozite.

În comunicatul DNA, se menționează și suma calculată ca fiind ilicită:


În perioada de referință (2008-2018), în care Tudorache Daniel ar fi realizat venituri licite totale de 605.782 lei (reprezentând o medie de aproximativ o mie de euro pe lună), există suspiciunea că acesta ar fi săvârșit infracțiunea de spălare a banilor constând în:
– depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul fostei soții și al menajerei, în conturi bancare deschise pe numele acestora – în total 2.990.000 lei și 235.000 euro;
– achiziționarea de bunuri imobile pe numele fostei soții în sumă totală de 305.000 euro și 470.000 lei, sume plătite de asemenea în numerar;
– acordarea unui împrumut unei persoane, tot în numerar, în cuantum de 920.000 de euro, prin intermediul fostei soții,;
– achiziționarea de bijuterii, inclusiv diamante, a căror valoare urmează a fi stabilită (au fost identificate facturi fiscale pentru o serie de bijuterii, printre care: un inel în valoare de 58.500 de euro, un set de bijuterii în valoare de 64.225 USD, un inel cu diamant în valoare de 80.000 euro și un diamant de 190.000 de euro (avans 35.000 de euro), un inel de 65.000 euro, un set cercei și lănțișor cu pandantiv în valoare de 11.200 de euro, etc.),
– achiziționarea de acțiuni la un club de fotbal, prin intermediul fostei soții,
– asocierea în participațiune cu o societate privată cu suma de 640.000 de euro, tot prin intermediul fostei soți, toate acestea cu fonduri cu privire la care există suspiciunea că sunt provenite din infracțiuni.

Joi, procurorii DNA au făcut mai multe percheziții, la sediul Primăriei Sector 1, la instituții subordonate dar și la locuința lui Tudorache.

În cursul zilei de 19 noiembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 38 de locații situate pe raza municipiului București și județul Ilfov, din care două sunt entități aflate în subordinea unor primării de sector, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.“, se menționa în comunicatul DNA.

Tot joi, Dan Tudorache a recunoscut, printr-o postare pe Facebook, că este obiectul unei cercetări a procurorilor DNA.

“Pentru a nu se face speculații cu substrat politic și pentru că nu am nimic de ascuns, doresc să vă aduc la cunoștință situația reală. Percheziția a fost efectuată în urma uneia dintre multele sesizări formulate de Clotilde Armand împotriva mea și anume ACHIZIȚIA DE TABLETE pentru elevii din Sectorul 1. Din punctul de vedere al actualului primar al Sectorului 1, achiziția de tablete pentru copii în contextul pandemiei nu era necesară. De altfel, Clotilde Armand a început prigoana totală împotriva tuturor angajaților primăriei care nu au “pupat inelul”. Revenind la percheziție, am pus la dispoziția organelor de anchetă tot ce mi s-a solicitat, însă nu s-a identificat nimic suspect. Nu sunt un om bogat, averea mea fiind familia și onoarea.”, a scris Dan Tudorache.

FOTO Facebook Dan Tudorache