Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăMain

„Dâmbovița Delivery”, la final de septembrie. Patzaichin, comemorat la evenimentul cu zeci de activităţi în aer liber

204
„Dâmbovița Delivery”, la final de septembrie.
„Dâmbovița Delivery”, la final de septembrie. FOTO: Comunicat de Presa

A cincea ediție a evenimentului „Dâmbovița Delivery” revine în acest an, pe 21 și 22 septembrie. În cele două zile, malurile râului Dâmbovița se vor transforma într-un spațiu de recreere, artă și sustenabilitate.

Evenimentul va avea loc în zona Timpuri Noi – Mihai Bravu între orele 10:00 și 22:00. Intrarea este liberă, iar toate activitățile sunt gratuite.

La eveniment, bucureștenii pot participa la o serie de activități:

1. Activități pe apă

Participanții se vor putea plimba cu canotcile Patzaichin. De asemenea, vor putea încerca să manevreze caiacul sau să îşi testeze echilibrul pe stand up paddleboarding.

2. Sustenabilitate și inițiative comunitare

Dâmbovița Delivery 2024 este un eveniment de divertisment care încurajează implicarea comunitară, sustenabilitatea și dezvoltarea durabilă prin:

  • ateliere de ecologie dedicate copiilor, în care învață despre reciclare și protecția mediului;
  • workshopuri de reciclare și recondiționare creativă – încurajează reutilizarea materialelor și reducerea deșeurilor;
  • schimb de plante – Un târg comunitar unde participanții pot dona sau schimba plante, promovând grădinăritul urban și un stil de viață sustenabil.
  • atelier de măsurare a calității aerului cu senzori mobili.

„Dâmbovița Delivery”, la final de septembrie

3. Dialog pe firul apei

Vor fi discuţii despre subiecte precum sustenabilitatea urbană, ecologia și rolul râului în transformarea orașului.

CITEȘTE ȘI: TERMOFICARE | Încep probele de căldură pentru sezonul rece

4. Ateliere creative

Evenimentul propune o diversitate de ateliere creative și de educație experiențială:

  • ateliere de bricolaj și tâmplărie;
  • atelier de design botanic;
  • atelier de serigrafie;
  • atelier de pictat rățuște și obiecte din materiale reciclate;
  • ateliere de pictură și sketching;
  • proiecții artistice.

5. Artă urbană

Publicul va lua parte la activităţile de artă urbană ce vor avea loc pe malul Dâmboviţei:

  • graffiti ;
  • stencil pe asfalt ;
  • DIY Stickers ;
  • tururi ghidate de Street Art;
  • Treasure Hunt;

6. Sport, dans și evenimente artistice

  • Crossfit și Calisthenics;
  • Yoga pe ponton și QiGong;
  • Dans în stradă;
  • DJ Sets.

7. Instalații artistice și expoziții

Weekend-ul Dâmbovița Delivery se va încheia cu proiecții de filme în aer liber, care vor aborda subiecte despre apă, mediu și sustenabilitate. De asemenea, se va proiecta și documentarul „IVAN – Omul cu rădăcini în ape”.

O serie de expoziții și instalații artistice de mari dimensiuni vor fi amplasate pe malurile râului. Acesta sunt realizate de artiști locali. Toate vor aborda teme precum: ecologia, urbanismul și sustenabilitatea, folosind materiale neconvenționale sau reciclate.

Dâmbovița Delivery, un eveniment marca Nod Makerspace

Dâmbovița Delivery este organizat de Nod Makerspace, un centru cultural-creativ. Are o platformă tehnică, un hub cultural și spațiu de interacțiune pentru start-up-uri creative. De asemenea, evenimentul este organizat si cu aportul Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23. Asociația a fost creată în 2010 la inițiativa multiplului campion european, mondial și olimpic la kaiac-canoe, Ivan Patzaichin și a arhitectului Teodor Frolu.

Proiectul este coorganizat și realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, înființat în 2017.

Acțiunea face parte din proiectul asociației Nod Makerspace: „Săptămâna europeană a
dezvoltării durabile: Dâmbovița Delivery 2024”.

CITEȘTE ȘI: Cea mai bună jucătoare a CSM București, Cristina Neagu se retrage din handbal

pe același subiect

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticoleȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...

Conducerea STB confirmă că a limitat comunicarea cu jurnaliștii și publicul. Foto: Inquam Photos / George Călin
ArticoleEvenimentMain

Conducerea STB confirmă că a limitat comunicarea cu jurnaliștii și publicul

Conducerea STB confirmă, într-un răspuns oferit Buletin de București, că a luat...

Noul tren electric Coradia. Fotografii arhivă Asociația Pro Infrastructură
ArticoleȘtiriTransport

Pro Infrastructura: Noul tren electric Coradia circulă după un program aproape inutil

Noul tren electric Coradia circulă pe ruta București-Brașov după un program care...