Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 12 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEducațieMain

Cum se face curăţenie la Academie: saltele „bătute ca-n faţa blocului” de viitorii poliţişti

573
FOTO: Captură din clipul publicat de Europol

Imagini făcute publice de sindicatul Europol arată situaţia igienei de la Academia de Poliţie. Studenţii au fost puşi să îşi scoată saltelele în curtea instituţiei şi să le scuture cu un băţ, pe post de bătător.

După ce s-au plâns studenții de saltelele infecte pe care erau nevoiți să doarmă, conducerea Academiei i-a pus să-și ia saltelele în spate, la propriu și să le “igienizeze” prin lovirea cu bețe de lemn.

Se poate observa ușor praful dens provenit din șantier, care iese din aceste saltele, petele și murdăria îmbâcsită, fără să mai vorbim despre bacteriile care nu se văd.

Academia de Poliție nu și-a suspendat activitatea pentru că le pasă de studenți, ci au trecut în online și i-au trimis acasă pentru a nu mai avea scurgeri de informații din tot ceea ce se întâmplă în instituția de învățământ.

europol, via facebook

Filmarea făcută acum publică este de la începutul lunii noiembrie, când cadeţii încă erau în campus.

Vă reamintim, după scandalul toxiinfecţiilor alimentare, studenţii de la Academia de Poliţie au fost trimişi acasă, iar cursurile rămân online până pe data de 22 decembrie. Conducerea susţine că decizia a fost luată pe durata lucrărilor de modernizare a infrastructurii.

În paralel, 687 de studenți ai Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza au semnat o petiție adresată conducerii Academiei. Cer, printre altele, mâncare mai bună şi igienă în blocul alimentar. Vin cu propuneri de organizare ca în ţări precum Estonia, Ungaria şi Cehia.

Autor

pe același subiect

Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, la Muzeul Satului. FOTO: muzeul-satului.ro
ArticoleȘtiri

Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, la Muzeul Satului

Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti organizeaza, în perioada 25-28 iunie Târgul...

Trei elevi din București, selectați pentru Olimpiada Internațională de Economie | FOTO: RECE
ArticoleEducațieȘtiri

Trei elevi din București, selectați pentru Olimpiada Internațională de Economie

Trei elevi din București au fost selectați pentru Olimpiada Internațională de Economie,...

Codul galben de ploaie și vânt se prelungește, în Capitală. FOTO: Inquam Photos /Octav Ganea
ArticoleȘtiri

Codul galben de ploaie și vânt se prelungește, în Capitală

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit codul galben de ploaie și vânt,...

Cum obții cartea electronică de identitate în Capitală. Solicitanții se pot programa în orice județ | FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea
ArticoleDiverseȘtiri

Cum obții cartea electronică de identitate în Capitală. Solicitanții se pot programa în orice județ

Cum obții cartea electronică de identitate: solicitanții se pot programa în orice...