Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 16 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Transport

Cum l-a păcălit Drulă pe Rădoi: Sindicaliștii au recunoscut în scris că vineri nu a fost un protest spontan

283

În același proces verbal cu care sindicatului lui Ion Rădoi și-a clamat victoria în spațiul public împotriva ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, apar câteva cuvinte cheie care înclină balanța puternic în cazul războiului de uzură din subteran. “Oprirea voluntară a lucrului” este asumată și semnată de liderii sindicali, care au recunoscut oficial că nu a fost vorba de un protest spontan, deși inițial aceasta era comunicarea oficială dinspre USLM. Asta înseamnă încălcarea a cel puțin două prevederi din Codul Muncii.

Procesul-verbal a apărut în spațiul public iar Unitatea – Sindicatul Liber Din Metrou(USLM) a anunțat că “Metrorex nu va face disponibilizări”, “micșorarea salariilor se va discuta”, “USLM este sindicatul reprezentativ” și “părțile convin că nu vor fi inițiate măsuri disciplinare”.

Dacă vă uitați o să vedeți ca ei au pus temele de discuție propuse ca și concluzii. Referitor la cercetările interne, nu la cele penale, asta e o știre veche. A fost în acordul de la Prefectură, încă de vineri, că o săptămâna, până pe 5 aprilie, să fie suspendate eventualele cercetări disciplinare interne. De luni se aplică și aceste măsuri disciplinare”, a declarat Drulă la conferința de presă organizată la Guvern.

Documentul, semnat între conducerea Metrorex și sindicat, mai are însă o pagină. Acolo apare negru pe alb “oprirea voluntară a lucrului”. Asta în condițiile în care conflictul de muncă nu a fost declarat la Tribunal iar greva organizată, la care au participat angajați aflați în libere, a fost anunțată drept protest spontan.

Dacă ar fi rămas oficial o adunare spontană, sindicaliștii ar fi fost protejați de Constituția României dar și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează libertatea întrunirilor.

Or, potrivit Codului Muncii, grevele declanșate în unități care prestează servicii esențiale pentru populație, fără asigurarea a cel puțin 1/3 din activitate, sunt ilegale.

Mai mult, protestul de vineri nu a fost precedat nici măcar de o grevă de avertisment așa cum ar fi trebuit în mod normal și încalcă și prevederile ordonanței privind instituirea stării de alertă.

Potrivit acestui act normativ, “pe durata stării de alertă se interzice declararea, declanșarea sau desfășurarea conflictelor colective de muncă în unitățile sistemului energetic național, […] în unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă”.

USLM a recunoscut în scris că nu a fost vorba de un protest spontan. (sursa: Cristina Sbirn)

Nu negociem legea. Chiar ei au semnat într-un proces verbal ca acțiunea de vineri a fost o oprire voluntară a lucrului. Am cerut Tribunalului să constate că aceasta este o forma de grevă nelegală și există o acțiune de recuperare, prevăzuta de lege, pentru aceste pagube”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Totodată, ministrul Transporturilor a mai precizat că în cazul în care spațiile comerciale de la metrou nu vor fi eliberate până pe 2 aprilie, se va dispune evacuarea și apoi demolarea lor.

CITEȘTE ȘI

EDITORIAL | Secretul puterii lui Ion Rădoi

Ion Rădoi anunță că are sprijinul sindicatelor din Azerbaidjan, Albania, Bulgaria, Moldova și Turcia

Sindicatul Metrorex cedează 4% din încasările pentru spațiile comerciale din subteran către companie. Modificarea propusă scade veniturile la 60% pentru organizație

EXCLUSIV | Paradisul salarial de la Metrorex: al 13-lea salariu, prime de Crăciun, 8 Martie, Paști, 1 Iunie, Ziua Lucrătorului la Metrou și sporuri de până la 40%. Plus alte beneficii pentru sindicaliști

Conducerea Metrorex se solidarizează cu sindicatul împotriva ministrului Transporturilor: “În mod normal, acest tip de comunicare nu ar trebui să fie uzual”

EXCLUSIV | Contractele pentru spațiile comerciale și plățile către firma sindicatului de la Metrorex, verificate de Ministerul Transporturilor. Mai sunt vizate orele suplimentare și contractele de muncă

FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani, când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. În București a lucrat în redacții radio ca reporter, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM), unde a acoperit domeniile politic, economic, social și externe. Ulterior, a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experiența în jurnalismul online a dobândit-o la portalul B365.ro, unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La Realitatea TV a fost, pe rând, reporter la secția Social, reporter special la emisiunea de reportaje și anchete „Reporterii Realității”, dar și editor al jurnalelor de știri. Ulterior, a făcut parte din secția de Investigații de la Digi24 și a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017, ca reporter special, în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș

pe același subiect

Calea de acces în stația de metrou „Universitate”, dinspre strada Batiștei, se închide temporar
ArticoleMainTransport

Calea de acces în stația de metrou „Universitate”, dinspre strada Batiștei, se închide temporar

Bucureștenii care circulă cu metroul sunt informați că, în următoarea perioadă, calea...

Drumul expres Aeroportul Otopeni - Autostrada A0
ArticoleMainTransport

Au fost depuse 15 oferte pentru drumul expres care va lega Aeroportul Otopeni de Autostrada A0

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat că a primit 15...

Reparații pe Bulevardul Timișoara, între Valea Cascadelor și CET Vest. Foto: Google Maps
ArticolePrimărieȘtiriTransport

Reparații pe Bulevardul Timișoara, între Valea Cascadelor și CET Vest. Vor fi reabilitate și trotuarele

Se execută lucrări de reparații pe Bulevardul Timișoara, pe tronsonul cuprins între...