Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 30 December 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleJustițieMain

Corupții Capitalei (II) | „Fenta Vanghelie“: Cum a ajuns să fie prescris dosarul pentru cea mai mare mită din istoria DNA

28
„Fenta Vanghelie“: Cum a ajuns să fie prescris dosarul pentru cea mai mare mită din istoria DNA. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
„Fenta Vanghelie“: Cum a ajuns să fie prescris dosarul pentru cea mai mare mită din istoria DNA. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Buletin de București continuă seria „Corupții Capitalei”, în care trecem în revistă cazurile de mare corupție din administrația locală a Capitalei și explicăm ce fapte au fost prezentate de procurori și confirmate sau infirmate de instanțe. Astăzi, despre aventura penală a fostului primar PSD al Sectorului 5, Marian Vanghelie.

Politicianul a fost trimis în judecată în 2015, pentru trei infracțiuni în formă continuată: luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani.

Procurorii antimafia l-au acuzat că a primit aproximativ 30 de milioane de euro mită, considerată cea mai mare șpagă dintr-un dosar privind achizițiile publice, din istoria Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Deși primise 11 ani și 8 luni de închisoare în primă instanță, Marian Vanghelie a scăpat de condamnarea inițială, după un proces de zece ani. În martie 2025, Curtea de Apel București a decis achitarea sa pentru abuz în serviciu și spălare de bani, iar pentru luare de mită a constatat că faptele s-au prescris.

CITEȘTE episodul 1: Cum a ajuns Sorin Oprescu în „concediu“ prelungit în Grecia

Acuzațiile DNA: mită de 30 de milioane de euro

Marian Vanghelie ar fi încasat, în calitate de primar al Sectorului 5, foloase necuvenite de peste 30 milioane de euro, în perioada 2006 – 2014, potrivit DNA.

Anchetatorii l-au acuzat pe Vanghelie că l-a ajutat pe Marin Dumitru să primească contracte de achiziții publice la suprapreț, în schimbul unui comision de 20% din încasări.

Valoarea totală a contractelor obținute de firmele controlate de Marin Dumitru se ridică la aproape 150 milioane de euro, dintre care cel mult 60% ar fi reprezentat costuri reale de execuție, potrivit procurorilor.

„Astfel, pentru ca societățile comerciale controlate de către inculpatul Dumitru Marin să dispună de resursele bănești necesare asigurării foloaselor patrimoniale necuvenite solicitate de către inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, contractele de achiziții publice au fost încheiate la prețuri mult superioare față de valoarea reală a serviciilor prestate. În acest fel, costurile reale de execuție a lucrărilor, și implicit valoarea efectivă a acestor lucrări, au fost de cel mult 60% din valoarea contractelor.”, se preciza în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.

Conform procurorilor antimafia, mita primită de Vanghelie ar fi luat mai multe forme, de la numerar și proprietăți imobiliare (două vile) până la achitarea cheltuielilor electorale și a unor petreceri private.

Comunicat DNA privind dosarul șpăgilor lui Marian Vanghelie.

Prejudiciul total cauzat bugetului Sectorului 5 a fost calculat la aproape 60 milioane de euro.

Dosarul șpăgilor lui Marian Vanghelie: 10 ani, 12 judecători

Procesul lui Vanghelie a durat aproape zece ani, timp în care 12 judecători au fost implicați în soluționarea dosarului: cinci la Tribunalul București și șapte la Curtea de Apel București, după cum au semnalat jurnaliștii Libertatea și Recorder.

Fostul lider PSD a fost judecat inițial la Tribunalul București, acolo unde dosarul de corupție a ajuns pe masa a cinci judecători:

  • jud. Liliana Ciupercă – abținere, 08.07.2015;
  • jud. Gheorghița Sandu – abținere, 09.07.2015;
  • jud. Ana Otilia Bomboș – pensionare, 01.09.2017;
  • judecător, delegare la Curtea de Apel București, 01.04.2018;
  • jud. Cristina Cristea, 30.05.2018-13.05.2021. Decizia pe fond: 11 ani și 8 luni de închisoare pentru Marian Vanghelie.

În mai 2015, judecătoarea Cristina Cristea l-a condamnat pe Marian Vanghelie la 11 ani și opt luni de închisoare, pentru trei infracțiuni în formă continuată:

  • luare de mită (49 acte materiale);
  • abuz în serviciu (52 acte materiale);
  • spălare de bani (18 acte materiale).

Prejudiciul stabilit de instanță se ridica la 15 milioane de euro, potrivit sursei citate. Inculpații au atacat decizia Tribunalului București, iar dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel București.

Procesul de la Curtea de Apel a început în noiembrie 2021. Mai erau aproximativ 2 ani și opt luni până ca dosarul să fie prescris definitiv.

La Curtea de Apel București, componența completului de judecată a fost schimbată de cinci ori, după cum au arătat jurnaliștii Recorder în documentarul „Justiție Capturată”.

Dosarul urma a fi soluționat de completul format din judecătoarele Carmen Gohoreanu și Valerica Voica, însă cea din urmă este promovată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În februarie 2022, Valerica Voica este înlocuită de judecătorul Cătălin Toma Răileanu.

Șapte luni mai târziu, judecătoarea Carmen Gohoreanu este detașată la Institutul Național al Magistraturii.

În noiembrie 2022, completul se reîntregește prin intrarea judecătoarei Andreea Ionescu, însă magistrata este mutată la o altă secție câteva luni mai târziu.

La finalul lui decembrie 2022, se prescrie fapta de abuz în serviciu, scrie G4Media.

La începutului lui februarie 2022, se prescrie fapta de spălare de bani.

În aprilie 2023, în complet a intrat Anastasia Gargale. Procesul a fost reluat, probele readministrate, martorii reaudiaţi.

După aproximativ şase luni, Cătălin Toma Răileanu a fost, de asemenea, detaşat la Serviciul de Statistică al Consiliului Superior al Magistraturii, în timp ce delegarea judecătoarei Anastasia Gargale nu se mai prelungeşte.

În noiembrie 2023, a fost desemnat un nou complet, format din Maria Virginia Bărăscu și Elena Violeta Ashemimry-Georgescu. Procesul a fost reluat, din nou.

În iulie 2024, se prescrie fapta de luare de mită.

Marian Vanghelie, achitat pentru abuz în serviciu și spălare de bani

O decizie definitivă din partea Curții de Apel București a venit abia în martie 2025, când judecătoarele Maria Virginia Bărăscu și Elena Violeta Ashemimry-Georgescu au hotărât ca fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, să fie achitat pentru infracțiunile de abuz în serviciu și spălare de bani.

Hotărâre definitivă a CAB. Marian Vanghelie, achitat pentru abuz în serviciu și spălare de bani.

În ceea ce privește luarea de mită, instanța a constatat prescrierea faptei și a dispus confiscarea a circa 13,7 milioane de lei, echivalentul a circa 2,7 milioane de euro, de la fostul lider PSD.

De condamnări au scăpat și restul inculpaților din dosar, așa cum a scris Buletin de București aici.

La finalul lunii noiembrie, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că a demarat procedura de executare silită a lui Marian Vanghelie, pentru recuperarea sumei de 13,7 milioane de lei, la care se adaugă cheltuieli judiciare de 20.000 de lei.

Dosarul „Economat”: Prejudiciu de aproape 50 milioane de euro

Mita de 30 de milioane de euro nu este singura acuzație penală adusă fostului edil Marian Vanghelie. La finalul anului trecut, politicianul a fost trimis în judecată în dosarul „Economat”, alături de alți opt inculpați, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (4 acte materiale).

Concret, procurorii îl acuză pe Marian Vanghelie că l-ar fi ajutat, din calitate de consilier Local al Sectorului 5, pe directorul Economat Petre Marian-Leonard, să achiziționeze produse alimentare și nealimentare, inclusiv patinoare artificiale, la suprapreț, în perioada 2016-2017.

Mai departe, Economat ar fi revândut patinoarele achiziționate la un preț și mai mare, către S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A., o altă companie de-a Primăriei Sectorului 5.

Prejudiciul adus celor două companii, Economat Sector 5 și Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A., a fost stabilit de procurori la aproximativ 240 milioane de lei, echivalentul a circa 48 milioane de euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, la finalul anului trecut. La momentul actual, dosarul încă se află la Camera Preliminară. Următoarea ședință de judecată va avea loc pe 1 ianuarie 2026.

În octombrie 2025, judecătorul a decis menținerea sechestrului asupra bunurilor/ conturilor inculpaților.

CITEȘTE ȘI: Retrospectiva 2025 | Un an bun pentru autostrăzi. Peste 100 de kilometri noi de drum de mare viteză leagă București cu Craiova, Curtea de Argeș și orașele din Moldova

Autor

  • Andreea Tudor

    Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.