Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 25 July 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăȘtiri

Cortină ridicată pe şantierul Teatrului Bulandra, de pe Calderon. Cabinele actorilor, renovate

482
FOTO: FB / Nicuşor Dan

Actorii care joacă în piesele ţinute în sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra, de pe strada Jean Louis Calderon, au cabine noi. Este vorba de zece cabine care au fost reabilitate şi modernizate cu fonduri PNRR.

Primarul Nicuşor Dan a postat imaginile cu noile cabine, spunând că este pentru prima dată când se fac investiții de amploare, au fost executate reparații atât la interior, cât și la exterior, au fost refăcute instalațiile sanitare, termice, electrice și au fost dotate cu mobilier specific.

De altfel, încă din 2021, directorul interimar al teatrului, Vlad Zamfirescu, a tras un semnal de alarmă cu privire la camerele insalubre pe care actorii le foloseau drept cabine. Problema trena de câteva zeci de ani, spunea managerul, după cum a consemnat site-ul culturaladuba.ro, AICI.

Şi celălalt imobil al teatrului, cel de pe bulevardul Schitu Măgureanu, va fi renovat cu fonduri PNRR, a anunţat primarul Nicuşor Dan.

Noul proiect depus de Primăria Capitalei prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), vizează restaurarea teatrului Bulandra, ce are o istorie de peste 70 de ani. Consolidarea acestei instituții necesită o investiție de peste 65 de milioane de lei, valoare aprobată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

„Clădirea a fost construită în anul 1935, la care s-a adăugat în 1937 corpul de la Bd. Schitu Măgureanu, adiacent teatrului, aflat în Zona Construit Protejată ZCP 06 – Bulevardul Elisabeta-Kogălniceanu, regim de înălţime S+P+7E+M (la parter se află Sala de spectacole Liviu Ciulei), având o suprafaţă construit desfăşurată 11.873 mp”, a explicat primarul general, pe pagina sa de Facebook.

Înființat în 1937, instituția publică numită inițial Teatrul Municipal, și-a început activitatea sub conducerea faimoasei Lucia Sturdza Bulandra. Cu sediul în Bd. Schitu Măgureanu nr. 1, sector 5, teatrul Buleandra, care a fost rebotezat în 1963, era cunoscut pentru participările la festivalurile și turneele internaționale. În 1991, devine membru al Uniunii Teatrelor din Europa, iar în anii 1995 şi 2008 a găzduit Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, potrivit bulandra.ro.

De-a lungul istoriei de 70 de ani, Teatrul Bulandra a răspuns invitațiilor la festivalurile organizate în ţări ca Italia, Spania, Columbia, Israel, Rusia, Ungaria, Mexic, Portugalia sau Franţa. Aceste participări au fost întotdeauna privite ca nişte oportunităţi, atât pentru că era o șansă de a reprezenta România și valorile teatrului românesc, cât și pentru că se putea oferi publicului de altă naționalitate o perspectivă diferită a artei teatrului, formată și cizelată în zeci de ani de muncă. Astfel, datorită activității prestigioase a teatrului, Consilierii Generali ai Municipiului București au votat în 2017 numirea instituției în „Bulandra-Teatru al Europei”.

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect