„Thasos a fost românizată 110%, cu tot cu haosul, prețurile și mercantilismul de acasă. Fără cale de întoarcere, inclusiv în ceea ce mă privește”, scrie, dezamăgit, colegul și prietenul meu Cătălin Doscaș, după prima sa vacanță petrecută pe insula preferată a românilor care își petrec concediul în Grecia.
CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | Am fost pentru prima dată în Thasos și am nimerit în Centrul Vechi al Capitalei
Eu am fost de două ori în Thasos, în 2017 și în 2024, și nu împărtășesc deloc dezamăgirea lui Cătălin, dintr-un motiv simplu: de fiecare dată am mers pe insulă în septembrie, când grosul turiștilor români o părăsise deja. Mai vezi, desigur, mașini cu numere românești, auzi în continuare limba română în jur, dar nu în proporția din iulie sau august, când Thasos devine, practic, mai aglomerată de conaționali decât Mamaia sau Eforie Nord.
Nu mă înțelegeți greșit, nu am nimic cu românii. Nu îmi doresc să emigrez, mă simt bine în limba română și printre ai mei, apreciez că România a evoluat extraordinar de mult din 1990, când a pornit pe noul drum istoric săracă și sălbatică, până în prezent, când diferențele față de lumea occidentală au devenit aproape minore.
Dar cu românii petrec 11 luni pe an. Aleg vacanțele în străinătate și pentru că simt nevoia, o dată pe an, să iau o pauză de la vacarmul care ne caracterizează. Ca jurnalist, îl simt și mai acut, pentru că meseria nu mă lasă să dau volumul mai încet și să închid aparatul: sunt conectat tot timpul la știri, asist la criză după criză, scormonesc și citesc tot timpul despre furăciuni și corupți, pătrund mai ales în partea urâtă a acestei țări, cea a politicienilor mincinoși, a primarilor hoți și a cetățenilor care continuă să-i voteze în ciuda anchetelor pe care Buletin de București, de exemplu, dar nu numai, le publică săptămânal.
Și, haideți să fim onești cu noi înșine, românii în vacanță nu sunt cei mai civilizați dintre turiști. Mulți sunt gălăgioși, vorbesc tare pe stradă sau la restaurant, ca și cum ar fi singuri, convinși că, fiind în străinătate, nimeni nu-i înțelege. Se comportă arogant, pe principiul „am muncit un an pentru vacanța asta, acum vreau să mă simt și eu boier”, și aruncă cu bani, deși, la întoarcerea acasă, revin la economii drastice.
Pe plajă fumează fără să le pese că îi intoxică pe vecinii de șezlong sau de cearșaf, strigă la copii de la distanță, chiar dacă cel de lângă ei tocmai a ațipit sau a venit la soare pentru liniște.
În fine, eu unul prefer să-mi evit conaționalii în vacanțele la mare și nu mi-e rușine să recunosc acest lucru. Nu o fac din snobism, ci pentru a-mi proteja propria minte. Cum spuneam, suport cocalarismul 11 luni pe an; măcar o săptămână să iau o pauză.
Dar să revenim la Thasos. Cătălin a fost pe insulă în iulie, în plin sezon, când destinația este invadată de români. Și asta se vede peste tot: „Să conduci 10-12 ore, sacrificând practic o zi de concediu pe drumul dus-întors, asortată cu oboseala de rigoare, pentru o experiență care îți oferă aglomerație, aer de bâlci, scoruri de capitală și impertinență, ingrediente pe care le găsești lejer la două ore și jumătate de București, pur și simplu sfidează logica. (…) În ultimele două decenii, am cucerit insula, dar am transformat-o fix în ceea ce voiam să lăsăm în urmă la plecare: o extensie cu ieșire la mare a Centrului Vechi din București”, a scris colegul meu.
Nici mie nu îmi place asta la Thasos. Nici drumul, care este extrem de dificil până acolo, printr-o Bulgarie rămasă mult în urma României la capitolul infrastructură rutieră. Deși de la București până pe insulă sunt doar 650 de kilometri cu mașine, în ambele călătorii, atât la dus, cât și la întors, nu am putut parcurge distanța în mai puțin de 12 ore. Am circulat precaut, noaptea, pe șosele naționale cu o singură bandă pe sens, care seamănă mai degrabă cu niște drumuri județene abandonate de la noi.
Acum, pentru că deja m-am întins, să spun și ce îmi place în Thasos și de ce am revenit:
Îmi place Theologos, acest sat blocat în istorie, care încă oferă liniște și autenticitate, deși este un fel de „must-see” pentru oricine ajunge pe insulă. Plus fripturile de miel și de ied, de câte jumătate de kilogram, din care am mâncat trei zile dintr-o singură porție. La doar 17 euro.
Îmi place că în fiecare zi poți alege o plajă nouă, unele amenajate, altele mai sălbatice. În 2017, în prețul șezlongului, de doar 5-7 euro, era inclusă și o băutură. În 2024, tarifele au crescut puțin: am găsit șezlonguri și cu 10 euro pe zi, dar au dispărut băuturile incluse. Oricum, mult mai ieftin decât pe litoralul românesc.
Mai puțin, desigur, la Marble Beach, care este o capcană pentru turiști: șezlonguri la 40 de euro pe zi, apă, cafea sau bere de la 5 euro în sus, plus un drum neamenajat, plin de praf, care te obligă să treci pe la o spălătorie auto după ce pleci de acolo.
Îmi place amabilitatea oamenilor. Thasos a fost primul meu contact cu turismul din Grecia și am fost impresionat de modul în care știu să te facă să crezi că ești cel mai important vizitator pe care l-au primit până atunci.
Și a reușit să-i schimbe opinia tatălui meu despre străini.
O experiență negativă din Polonia, din 1991, l-a făcut să nu-și mai dorească să iasă din țară timp de peste 25 de ani. L-am convins cu greu să meargă în Grecia și știu că mi-a zis, în timp ce ne plimbam pe insulă: „Dar oamenii ăștia nu au nimic cu românii, sunt foarte amabili”. De atunci, nu mai crede manipulările despre străinii care ne vor răul, atât de răspândite printre români.
Îmi place fermierul care vindea, din bena autoturismului său vechi, piersici cu gustul acela din copilărie, de la țară, nealterat de modernitate. Nu au fost ieftine, 2,5 euro kilogramul, dar au meritat fiecare cent.
Totuși, Thasos nu mi s-a părut atât de scumpă pe cât a resimțit-o Cătălin: „Iar țepele constatate în Thasos nu se rezumă la experiența mea izolată. Pe grupurile de Facebook, plângerile curg mai ceva ca tzatziki-ul pe gyros: pe alte plaje, ospătarii cer 225 de lei (45 de euro) pe șezlonguri, din care cică 175 de lei (35 de euro) ar fi consumație inclusă la bar. Apoi îți adaugă un extra 28 lei (5,5 euro) din burtă la calculul final, refuzând să emită nota la masă”, scrie prietenul meu.
În septembrie, deja în extrasezon, prețurile sunt decente. Ce-i drept, în 2024 nu am mai găsit porțiile mari din 2017, când pentru 4-5 euro primeam o salată grecească care te sătura singură. Șapte ani mai târziu, aceeași salată ajunsese la 9-10 euro — foarte mult pentru o rețetă banală, până la urmă — și scăzuse în cantitate.
Dar am mâncat fructe de mare la prețuri decente, între 10 și 20 de euro, feluri de mâncare din carne de oaie — la care grecii sunt experți — puțin mai ieftine decât echivalentul din România și am băut bere la 3,5-4 euro. Dar acesta a devenit deja un preț firesc cam peste tot în România și Grecia.
O experiență interesantă este și cea a pescărușilor care-ți mănâncă din mână când ești pe feribot. Totuși, nu ai parte de așa ceva chiar oriunde.
În fine, concluzia este simplă: mă voi mai întoarce în Thasos. Dacă o voi mai face, va fi tot după regula mea de aur: din septembrie încolo, când „cotropitorii” români se retrag la bază, iar insula își încheie perioada de „Centru Vechi al Bucureștiului” și-și recapătă autenticitatea grecească.
Ție ce îți place și ce nu îți place în Thasos?
