Conducerea Metrorex solicită Tribunalului București suspendarea de urgență a Contractului Colectiv de Muncă și a majorărilor salariale de 18 la sută. Solicitarea vine pe fondul avertismentelor ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, cu privire la triplarea bugetului de salarii de la metrou în ultimii cinci ani.
Metrorex a înaintat Secției Litigii de Muncă și Conflicte de Munca de la Tribunalul București o cerere de ordonanță președințială prin care se solicită instanței, “de urgență și cu titlu provizoriu”, suspendarea efectelor Contractului Colectiv de Munca 2020-2021 și suspendarea clauzelor prin care s-a aplicat, începând cu luna noiembrie 2020 majorarea cu 18% a grilei de salarizare. Cererea vine pe fondul litigiului deja deschis pe aceasta tema și va fi judecată pe 24 iunie. Daca instanța va accepta cererea conducerii Metrorex, lefurile ar urma sa revina la cuatumul stabilit in contractul colectiv de munca anterior.
“Nu poți să ajungi în situația cum este la Metrorex, în care acum cinci ani tot bugetul lor de personal, de salarii, să spunem, era 300 de milioane, în 2020 se dublează la 627, iar pentru anul acesta erau aproape la 900 de milioane. În ce domeniu din România s-a mai ajuns la astfel de triplări ale cheltuielilor cu personalul, în condițiile în care veniturile au rămas pe loc, deci nu s-a dublat numărul de călători și veniturile acoperă într-o proporție foarte mică?”, spunea în luna februarie, la RFI, Cătălin Drulă.
Buletin de București dezvăluia în octombrie 2020 că negocierile pentru contractul colectiv de muncă din subteran sunt tensionate dar și că liderii de sindicat au fost dați afară de la negocieri.
Discuțiile vizau o serie de sporuri pentru cei cu funcții de conducere din companie, asta după ce înțelegerea dintre Ministerul Transporturilor și sindicat privind majorarea de 18% pentru tot fondul de salarii ar fi fost deja înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă București.
În acest context și pe fondul încasărilor slabe din cauza pandemiei, noul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a trimis corpul de control pentru a verifica modul în care a fost negociat ultimul contract colectiv de muncă.
Liderul de sindicat, Ion Rădoi, a replicat într-o intervenție la Digi 24, că nu ar fi vorba de mărirea lefurilor cu 18%.
„Nu este vorba de o creștere salarială, ci de venitul legal care-i vizează pe anumiți salariați ai noștri care lucrează și noaptea și ziua, sâmbăta, duminica, de sărbători și așa mai departe. Noi am făcut negocierea contractului colectiv de munca, pentru că cel vechi expirase. Venitul mediu pleacă de la 4000 de lei și cu sporuri ajunge cam pe la 7000 de lei. (…) Da, pentru că la Metrorex nu putem lucra online. Angajații noștri trebuie să conducă trenuri, să facă permanent reparații, intervenții (…)”, a comentat Ion Rădoi.
CITEȘTE ȘI
Sindicalistul Ion Rădoi, salariu mai mare decât al președintelui Klaus Iohannis
Comments are closed.