Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 4 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Contracte de peste 300 de milioane de euro date Companiilor Municipale ale Gabrielei Firea, prin ignorarea site-ul de achiziții publice – episodul 1

106

Consiliul General al Municipiului București hotăra, pe 28 martie 2018, printr-o o normă intern, că orice contract încheiat între Primărie și instituțiile în care aceasta este acționar majoritar se poate atribui direct, indiferent de valoarea lui. Asta însemna că nu mai era necesar pentru niciun contract să treacă prin procedurile din site-ul de achiziții publice. Toate Companiile Municipale în care Primăria Municipiului București este acționar majoritar, declarate ilegale de Curtea de Apel București și reînființate de Gabriela Firea la finalul lui iulie 2019, se încadrează în această categorie. Valoarea contractelor atribuite direct Companiilor Municipale se ridică la 303 milioane de euro. Buletin de București vă prezintă, de astăzi, valoarea contractelor și principalii beneficiari ai ingineriei financiare de ocolire a site-ului de licitații publice. 

Compania Municipală Dezvoltare Durabilă

În  martie 2017, ia ființă Compania Municipală Dezvoltare Durabilă. Aceasta urma să presteze servicii de arhitectură, să se ocupe cu vânzarea și cumpărarea de imobile pe care să le administreze pe bază de comision sau contract, sau să presteze activități de inginerie, consultanță tehnică, testare și analize tehnice. 

Din iulie 2018, director general al companiei este Petre Ene. În CV-ul lui de pe site-ul LinkedIN menționează că a lucrat încă din 2012 la compania Consitrans, un gigant din România în domeniul ingineriei civile, proiectare și a consultanței. Compania se laudă cu o cifră de afaceri de peste 15 milioane de euro în ultimii 3 ani. Consitrans a fost responsabilă și pentru prăbușirea autostrăzii Sibiu-Orăștie în 2015. 

Contractele cu Primăria

Din 2018 până în prezent, Compania Municipală Dezvoltare Durabilă a primit 38 de contracte de la Primăria Municipiului București, pe baza normei interne de atribuire, fără licitație. Cele mai multe sunt pentru întocmirea studiilor de fezabilitate, servicii de dirigenție de șantier, pentru reabilitarea unor clădiri, pentru servicii de elaborare de Planuri Urbanistice Zonale(PUZ), dar și pentru servicii de asistență tehnică și elaborare de documentație tehnică. 

Cel mai mare contract primit de Compania Municipală Dezvoltare Durabilă a fost de 2,2 milioane de lei pentru asistență tehnică și dirigenție de șantier pentru Reabilitarea sistemului rutier și a liniei de tramvai de la Șoseaua Iancului și Șoseaua Pantelimon. 

Compania a primit în total 34 de contracte, cele mai recente fiind atribuite în iulie 2019. Atunci, compania a primit 6 contracte în aceeași zi, toate pentru servicii de dirigenție de șantier, în valoare de 767 de mii de lei. 

Toate serviciile de dirigenție de șantier au fost prestate pentru construirea unor complexe multifuncționale în cadrul a 6 școli din Capitală: 

  1. Școala Alexandru Ioan Cuza 
  2. Școala Gimnazială Nr. 92 
  3. Școala Leonardo da Vinci 
  4. Școala Gimnazială nr 112 
  5. Școala Gimnazială 67 
  6. Liceul Teoretic Benjamin Franklin 

Pentru toate contractele plata este făcută pentru servicii de dirigenție de șantier și consultanță tehnică. Pentru fiecare contract, perioada de execuție este de 10 luni, iar perioada de garanție este de 36 de luni de la finalizarea lucrărilor. 

Propriu-zis, Compania Municipală Dezvoltare Durabilă va oferi servicii de consultanță tehnică și de dirigenție de șantier pe durata executării lucrărilor de construcții, adică 10 luni conform contractului. După finalizarea lucrărilor, va oferi și o garanție de 36 de luni(3 ani) pentru serviciile pe care le-a prestat. 

În timp ce din contracte atribuite transparent prin sistemul electronic de achiziții publice nu a reușit să încaseze nici măcar un milion de lei, prin sistemul paralel dezvoltat de Primărie a încasat nu mai puțin de 14,2 milioane de lei, adică 3 milioane de euro.

Reporter: Andrei Petre
Editor: Oana Despa

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect