Consilierii generali au aprobat marţi modificarea indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea sistemului de contorizare a energiei termice furnizate către populație și agenții economici prin sistemul de termoficare. Proiectul care presupune montarea de contoare inteligente pentru căldură a trecut cu 41 de voturi pentru și 11 abțineri.
Prin acest proiect, se vor monta peste 40.000 de contoare inteligente pentru căldură, la aproape 10.000 de scări de bloc și la agenții economici.
Valoarea totală a proiectului depășește 720 de milioane de lei, inclusiv TVA, mai exact 720.986.529 de lei, echivalentul a aproape 145 de milioane de euro.
Finanțarea va fi asigurată, în cea mai mare parte, de la Fondul de Modernizare, gestionat de către Ministerul Energiei. Cofinanțarea vine printr-un împrumut care va fi făcut de Primăria Municipiului Bucureşti.
Proiectul a fost aprobat în luna februarie a acestui an, însă modificarea constă în faptul că beneficiarul acestuia va fi Primăria Capitalei, nu Termoenergetica, așa cum se prevedea la început.
Obiectivele montării de contoare inteligente pentru căldură sunt:
- Reducerea pierderilor de energie termică în sistemele de transport și distribuția căldurii;
- Cunoașterea cât mai exactă a cantităților de energie termică tranzacționate anual;
- Creșterea eficienței operaționale;
- Îndeplinirea obiectivelor fixate pentru anul 2030 privind clima și energia;
- Creșterea securității energetice prin siguranța aprovizionării consumatorilor și reducerea pierderilor de energie termică;
- Asigurarea unei dezvoltări durabile a Companiei Municipale Termoenergetica București S.A.;
- Îmbunătățirea calității serviciilor publice furnizate
- Eficientizare energetică.
CITEȘTE ȘI: 60 milioane lei pentru iluminatul public cu LED din Capitală. 70 artere sunt vizate
Sisteme de automatizare pentru punctele termice
Un alt proiect votat, în februarie, prevede implementarea unor noi sisteme de automatizare pentru punctele termice are o valoare de 814.856.886,82 lei, inclusiv TVA iar cofinanțarea eligibilă se ridică la 429.916.371,46 lei. Obiectivele acestui proiect sunt:
- Eficientizare energetică prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
- Îndeplinirea obiectivelor fixate pentru anul 2030 privind clima și energia;
- Creșterea securității energetice prin siguranță aprovizionării consumatorilor și reducerea pierderilor de energie termică;
- Cunoașterea cât mai exactă a cantităților de energie termică tranzacționate anual;
- Creșterea satisfacției clienților;
- Îmbunătățirea calității serviciilor publice furnizate.
Trei proiecte au fost votate anul trecut, pentru modernizarea sistemului de termoficare din Bucureşti: un sistem modern de măsurare a energiei termice, automatizarea punctelor termice și instalarea de sisteme modulare de producere a energiei. Modernizările propuse îmbunătățesc funcționarea a 20 de puncte termice, acestea deservind peste 340 de blocuri cu peste 16.300 de apartamente și circa 40.000 de locatari.
CITEȘTE ȘI: Microcentralele menite să ajute sistemul de termoficare, rămase pe „lista de cumpărături”. PMB nu are bani
Comments are closed.