Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Saturday , 4 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Consilierul care a votat megaproiectul „Sectorul 0” al primarului PNL Precup a fost exclus din USR
ArticolePoliticPrimărieȘtiri

Consilierul care a votat megaproiectul „Sectorul 0” al primarului PNL Precup a fost exclus din USR

193

Consilierul local USR Alin Vârtic, cel care a votat proiectele care aştern calea pentru realizarea „Sectorului 0” în Mogoşoaia, a fost exclus din USR de Biroul Judeţean al partidului. Colegii îi reproşează faptul că a înclinat balanţa în favoarea trecerii unor HCL-uri despre care, spun ei, au la bază ilegalităţi.

Proiectul aflat din nou pe ordinea de zi din data de 29 ianuarie avea nevoie de încă un vot pentru a trece în forma agreată (şi modificată de curând) de primarul PNL Paul Precup. Inițial prevedea ca în cinci zone să se transforme terenurile intravilane în areale locuite, în timp ce proiectul care a fost adoptat s-a redus la doar două astfel de zone. 

Noi, ceilalți consilieri USR Alexandru Iacoban, Felicia Ienculescu-Popovici și Iustin Cojocaru suntem dezamăgiți de modul în care Alin Călin Vârtic a susținut proiectul, bazat pe hotărâri ale consiliului local suspendate sau anulate în justiție. Proiectul presupune exproprierea a peste 100 de terenuri, dar nu are statutul de utilitate publică stabilit conform procedurii legale. În urma presiunilor, Vârtic a cedat, deși i s-au prezentat suficiente argumente juridice potrivit cărora a treia încercare a lui Precup adaugă ilegalități peste hotărârile anterioare. Biroul Județean USR a decis excluderea lui Călin Alin Vârtic din rândul membrilor USR. Noi, ceilalți trei consilieri locali din USR, continuăm lupta în justiție pentru a obține anularea acestor hotărâri, asigurând transparența în cheltuirea fondurilor publice și solicitând administrației locale să utilizeze banii publici pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale locuitorilor comunei Mogoșoaia.

Poziţia USR

Pentru ca proiectul imobiliar să înceapă este nevoie ca toți cei peste 80 de proprietari care au depus litigii în instanță împotriva proiectului să fie de acord ca peste o treime din terenul lor să fie expropriată.  

Contactat de reporterii Buletin de București, Alin Vârtic, singurul consilier din opoziție care a votat pentru adoptarea acestui proiect a declarat că și-a schimbat votul din ultimii ani pentru că majoritatea proprietarilor ar fi cedat deja cei 39% de metri pătrați din terenurile aflate în cele două zone vizate.

Ideea de a transforma aproape jumătate din comuna Mogoșoaia în terenuri destinate proiectelor rezidențiale îl preocupa pe primar de mai mulți ani. Primii pași pentru punerea în fapt a megaproiectului Sectorul 0 i-a făcut în 2017 când printr-o Hotărâre de Consiliu Local a decis începerea exproprierilor, pentru realizarea “Zonei de dezvoltare din Comuna Mogoșoaia”.

Cetățenii cu terenuri în zona desenată de primar ca viitor „Sector 0” aveau de ales între a ceda de bunăvoie 39% din pământ primăriei iar pentru restul să accepte relocarea, sau expropriere la un preț stabilit de primărie.

În februarie 2023, a început cercetarea penală a primarului Precup, pentru infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane. Sesizarea a plecat de la Agenția Națională de Integritate care îl acuza pe Precup că a semnat o serie de documente pentru Sectorul Zero, documente ce au creat un avantaj patrimonial pentru fiul său.

CITEŞTE ŞI:

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect