Simona Valentina Butacu, consilier al Gabrielei Firea în Ministerul Familiei și Egalității de Șanse și în conducerea Agenției pentru Egalitatea de Șanse, a fost declarată incompatibilă de Agenția Națională de Integritate. Butacu ar fi îndeplinit timp de 4 ani, simultan, o funcție în PSD și era și cea de membru în Consiliul de Administrație al unui spital.

ANI a transmis că BUTACU SIMONA VALENTINA, fost Consilier local în cadrul C.L. al Sectorului 6 București, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 noiembrie 2016 – 03 august 2020, întrucât a exercitat simultan calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie ”Prof. Dr. Panait Sîrbu” – București și funcția de vicepreședinte în cadrul unui organ de conducere al unui partid politic, încălcând astfel prevederile art. 187, alin. (13) și art. 178, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 95/2006.

Conform CV-ului, Simona Valentina Butacu, este de profesie jurnalist. După ce a lucrat în câteva televiziuni a intrat, în 2012, în administrația locală, consilier local PSD la Sectorul 6.

Din 2014 este numită director general la Ciclop SA până în 2017, când este numită consilier personal al Gabrielei Firea. Este numită și director general la Compania Muncipală Agrement București și apoi membru în CA al aceleiași companii.

După plecarea Gabrielei Firea de la PMB, Simona Butacu a fost consilier general la ACM Vol, una dintre firmele din subordinea Consiliul Local Voluntari, condusă de soțul Gabrielei Firea, Florentin Pandele și producător TV la Metropola TV, deținută tot de CL Voluntari.

Dacă veniturile sale declarate pentru anul 2019 au fost de 180.000 de lei, în 2021 au scăzut la 80.000 de lei.

La începutul lui 2022, Simona Butacu este numită consilier al Gabrielei Firea în Ministerul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Șanse. În toamna lui 2022 trece la conducerea Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse din funcția de secretar de stat.

sursa foto cover Facebook Simona Butacu

(Visited 409 times, 29 visits today)