Parcul Kiseleff, zona statuii Barbu Ștefănescu Delavrancea, devine sâmbătă și duminică, 6 si 7 septembrie, locul de întâlnire al iubitorilor de căței. În aceste zile se va desfășura WOOF Fest – Festivalul lui Bobiță, un eveniment dedicat prieteniei dintre oameni și câini.
Timp de două zile, WOOF Fest transformă parcul într-un târg de socializare în aer liber, cu activități pentru toate vârstele:
- demonstrații de dresaj canin;
- ateliere educative,;
- zone de relaxare.
Unul dintre momentele importante ale festivalului îl reprezintă participarea reprezentanților Facultății de Medicină Veterinară, care vor organiza un workshop informativ, destinat atât stăpânilor de animale, cât și celor interesați de îngrijirea responsabilă a câinilor.
Targ de adoptii, la WOOF Fest – Festivalul lui Bobiță
Evenimentul va include și o zonă de adopții:. Vor fi aduși 15 câini din adăpostul administrat de Primăria Sectorului 1, din zona Odăi, toți vaccinați, sterilizați și pregătiți să își găsească o familie iubitoare.
Pe lângă activitățile educative și sociale, WOOF Fest a pregătit un program plin de energie și bună dispoziție: sesiuni de DOGA (yoga cu căței), un târg cu produse dedicate animalelor de companie, photo corners pentru amintiri simpatice, concursuri cu premii și zone de relaxare.
Intrarea este liberă.
Mai multe zone pot ajunge în grija cetățenilor prin programul „Adoptă un spațiu verde”
Mai multe zone din Sectorul 1 pot ajunge în grija cetățenilor prin programul „Adoptă un spațiu verde”, potrivit unui comunicat al administrației locale. Campania se adresează ONG-urilor, grupurilor civice, școlilor, asociațiilor de propietari și companiilor private.
“Sectorul 1 este casa noastră, a tuturor. Echipele din primărie lucrează în ultimul an la a repara tot ce s-a lăsat de izbeliște în prea mulți ani de dezinteres, dar forța noastră poate fi multiplicată exponențial de forța comunității. Împreună putem să readucem sectorul la vechiul statut, când aici găseai cele mai multe și mai îngrijite spații verzi din tot Bucureștiul”, motivează Primăria Sectorului 1.
Pentru a lua în grijă spațiul, grupurile interesate trebuie să se înscrie pe platforma dedicată. Tot aici, în cadrul procesului de înscriere aceștia trebuie să descrie proiectul de amenajare pe care își doresc să îl desfășoare în zona respectivă. De asemenea, viitorii „părinți” ai spațiilor verzi au obligația de a specifica și perioada pe care vor să colaboreze pentru îngrijirea lui.
„Adoptatorii vor primi sprijin tehnic din partea specialiștilor din primărie, vor avea un plan aprobat de oamenii din administrație și vor întreține spațiul verde pentru o perioadă de minimum 6 luni, respectând normele ecologice și folosind plante autohtone, rezistente și ecologice.” mai transmite primăria.
Mai multe informații despre proiect sunt disponibile telefonic la numărul 021.319.10.13 / int. 221 sau pe email, la adresa comunitate@primarias1.ro.
CITEȘTE ȘI: Sector 1 | Primăria alocă 170.000 de euro pentru reabilitarea gardului istoric al Școlii „Heliade Rădulescu”