Un comunicat de presă semnat de conducerea Metrorex a fost transmis presei de către sindicatul Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou(USLM) și nu prin biroul de presă al companiei. Documentul combate criticile aduse în spațiul public de către ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
“În mod normal, acest tip de comunicare nu ar trebui să fie uzual, în sensul că problemele profesionale ar trebui discutate şi soluţionate intern, la serviciu, mai ales că, după cum s-a putut observa de-a lungul timpului, directorii Metrorex, cu foarte puţine excepţii, nu şi-au propus să facă subiecte de presă sau să ţină revista presei. Din păcate, de peste 10 zile, asistăm la livrarea pe piaţă a unor subiecte menite să incite şi să stârnească nemulţumiri şi nu să identifice soluţii, să rezolve probleme astfel încât, faţă de prezentările incomplete şi chiar distorsionate, nu se mai poate păstra tăcerea. De altfel, pe această cale cerem scuze acelor publicaţii cărora nu Ie-am răspuns de cca. 5 zile, însă, până acum nu ne-au fost validate, aşa cum este procedura, răspunsurile punctuale pe care noi le avem formulate. De la învestirea actualului Guvern au avut loc două întâlniri directe şi două convorbiri telefonice între domnul ministru Drulă şi administraţia Metrorex. Iniţial, nu s-a discutat situaţia operaţională a Metrorex: dacă avem utilaje, dacă avem trenuri, care este starea infrastructurii, ce probleme tehnice deosebite avem, care este punctual stadiul investiţiilor etc”, se arată în documentul semnat de directorul general, Gabriel Mocanu, alături de șefii de la direcțiile principale ale companiei: Economic, Achiziții Publice, Juridic, Comercial, Infrastructură, Resurse Umane și Exploatare.
În comunicatul companiei se mai face referire la modificarea hotărârii de Guvern care reglementează funcționarea Metrorex, deblocarea activităților de aducere de venituri din exploatarea spațiilor publice, salariile din companie și necesitatea investițiilor.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a publicat astăzi rezultatele preliminare ale investigației inspectorilor corpului de control cu privire la afacerile sindicatului din subteran.
Deși controlul anunțat a fost pe fondul negocierilor privind majorarea de 18% a salariilor din subteran, verificarile au vizat în realitate legăturile conducerii sindicatului cu patrimoniul și bugetul Metrorex, după cum Buletin de București a dezvăluit aici.
Buletin de București a dezvăluit zilele trecute că prin Contractul Colectiv de Muncă dar și în urma unor cereri imperative ale conducerii sindicatului, Metrorex ajunge sa plătească o serie de beneficii financiare la care majoritatea angajaților din sectorul public și privat nu pot decât să viseze. Mai mult, liderii de sindicat se bucură de beneficii în plus. Lor li se decontează deplasări, chiar și în străinătate, pentru “calificare sindicală” și beneficiază de zile libere plătite pentru a se ocupa de organizație.
FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea