Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Concertul Max Korzh deviază șase linii STB, sâmbătă seară. Cinci linii vor avea program prelungit

1
Concertul Max Korzh deviază șase linii STB, sâmbătă seară. Cinci linii vor avea program prelungit
Concertul Max Korzh deviază șase linii STB, sâmbătă seară. Cinci linii vor avea program prelungit. FOTO: TPBI

Șase linii de troleibuz și autobuz ale STB vor circula pe trasee deviate în ziua de sâmbătă, 23 mai 2026, cu ocazia concertului Max Korzh ce va avea loc pe Arena Națională, anunță TPBI. Sunt vizate liniile cu indicativele: 85, 90, 104, 143, 640 și N109.

Măsura este necesară deoarece, începând cu ora 15:00, circulația rutieră pe Bd. Pierre de Coubertin și pe Bd. Basarabia (tronsonul cuprins între Bd. Chișinău și Str. Câmpia Libertății) va fi restricționată.

De asemenea, la cererea organizatorilor, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a luat și decizia de a prelungi programul de funcționare pentru cinci linii de transport public. Este vorba despre liniile 1, 10, 85, 90 și 104.

Șase linii STB deviate miercuri, pentru concertul Max Korzh

Pe perioada restricțiilor de trafic instituite de Brigada Rutieră cu ocazia concertului de pe Arena Națională, cele șase linii vor circula după cum urmează:

  • Liniile 85 și 90 vor funcționa pe traseele de bază între terminalele „Gara de Nord”, respectiv „M Petrache Poenaru” și intersecția Str. Vatra Luminoasă/ Str. Tony Bulandra. Mai apoi, traseul va fi modificat în ambele sensuri pe:
    • Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă.
  • Linia 104 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Complex Pantelimon” și intersecția Șoseaua Iancului/ Bd. Pierre de Coubertin. Ulterior, traseul va fi modificat în ambele sensuri pe:
    • Șoseaua Iancului, Șoseaua Mihai Bravu, Bulevardul Decebal, revenind apoi pe traseul actual.
  • Linia 143 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” și intersecția Str. Baicului/ Șos. Pantelimon. Apoi, traseul va fi modificat pe:
    • Șoseaua Pantelimon, Bulevardul Ferdinand, Bulevardul Gării Obor, până la terminalul „Baicului” (capătul liniilor 86 și 382), cu întoarcere pe Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, apoi traseul actual.
  • Linia 640 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „M Republica” și intersecția Bd. Chişinău/ Bd. Basarabia/ Bd. Nicolae Grigorescu. Mai apoi, traseul vi fi modificat în ambele sensuri pe:
    • Bulevardul Nicolae Grigorescu, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Baba Novac, Șoseaua Mihai Bravu, Calea Călăraşilor, revenind apoi traseul de bază.
  • Linia N109 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „M Republica” și intersecția Bd. Chişinău/ Bd. Basarabia/ Bd. Nicolae Grigorescu. Ulterior, traseul se modifică în ambele sensuri pe:
    • Bulevardul Nicolae Grigorescu, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Baba Novac, Şoseaua Mihai Bravu, Calea Călăraşilor, revenind apoi pe traseul de bază.

Ce program vor avea liniile 1, 10, 85, 104 și 143

Liniile 1, 10, 85, 104 și 143 vor avea traseul prelungit, astfel că, după terminarea concertului, spectatorii să aibă la dispoziție mijloace de transport cu care să se deplaseze către domiciliu. Programul liniilor va fi următorul:

  • Tramvaiele liniei 1 vor trece prin proximitatea Arenei Naționale la orele: 23:00, 23:05, 23:10, 23:15, 23:20, 23:25, 23:30, 23:35, 23:40, 23:45, 23:55 și 00:00.
  • Tramvaiele liniei 10 vor trece prin proximitatea Arenei Naționale la orele: 23:00, 23:05, 23:15, 23:20, 23:30, 23:35, 23:40, 23:50 și 23:55.
  • Troleibuzele liniei 85 vor pleca de la Arena Națională către Gara de Nord la orele: 23:01, 23:21 și 23:41.
  • Troleibuzele liniei 90 vor pleca de la Arena Națională către M Petrache Poenaru la orele: 23:11 și 23:41.
  • Autobuzele liniei 104 vor trece prin proximitatea Arenei Naționale (pe sensul spre Piața Operei) la orele: 23:05, 23:10, 23:15 și 23:22.

Spectatorii prezenți la concertul de pe Arena Națională mai au la dispoziție și vehiculele liniilor 5, 311, 335, 640, N1, N10, N102 și N109, care circulă potrivit programului normal.

Autor

  • Deniz Garguli

    Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

scris de

Deniz Garguli

Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

pe același subiect

Alimente expirate din 2025, la cantina unei școli private din București. Inspectorii ANSVSA au dat o amendă de 27 mii de lei
ArticoleMain

Alimente expirate din 2025, la cantina unei școli private din București. Inspectorii ANSVSA au dat o amendă de 27 mii de lei

Alimente expirate din 2025, ustensile neigienizate și mâncare ținută în saci de...

Linia 449 va fi prelungită până la „Dumbrăveni Spital SRI”, din acest weekend. FOTO: STV
ArticoleȘtiriTransport

Linia 449 va fi prelungită până la „Dumbrăveni Spital SRI”, din acest weekend

Începând de sâmbătă, 23.05.2026, linia 449 va avea traseu prelungit. Acesta va merge de la...

Sitemul de emitere a rovinietei, va funcționa cu intermitențe, mai bine de șapte ore. Se fac lucrări de mentenanță. FOTO: CNAIR
ArticoleȘtiriTransport

Sitemul de emitere a rovinietei va funcționa cu intermitențe mai bine de șapte ore. Se fac lucrări de mentenanță

Lucrarile de mentenanță a infrastructurii tehnice a Direcției Generale Permise de Conducere...