Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 7 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Compania de Parking a câștigat procesul cu Curtea de Conturi. Fostul director, repus temporar în funcție

37
Compania de Parking a câștigat
Foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Compania Municipală Parking Bucureşti a câștigat un proces cu Curtea de Conturi, în legătură cu raportul de audit care a dus la suspendarea directorului general Constantin Olaru. Acesta poate reveni pe funcție.

Decizia a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, care a admis cererea depusă de companie pe 20 iunie, constatând că auditul a fost întocmit cu încălcarea unor prevederi legale esenţiale, potrivit News.ro.

Ce nereguli a identificat Curtea de Conturi

Curtea de Conturi a cerut oficial în iunie anul acesta suspendarea directorului general Constantin Olaru, în vaza unui audit de conformitate desfășurat pentru perioada 2018–2024, care a identificat mai multe nereguli majore, inclusiv încălcări ale legislației privind achizițiile publice, subdelegări neautorizate și tarife de parcare majorate ilegal.

Printre acțiunile pe care Curtea de Conturi le-a considerat abuzive s-a numărat încheierea unui contract cu S.C. NETOPIA S.R.L. (cesionat ulterior către SMS Ticketing), ce a fost atribuit prin procedură directă, fără a fi licitație publică, deși valoarea estimată a contractului o impunea. De asemenea, comisarii au reproșat faptul că acest contract a fost prelungit nejustificat prin 14 acte adiționale, fără avizele necesare.

De asemenea, Curtea de Conturi a reproșat că serviciul de încasare a tarifelor de parcare a fost subdelegat fără aprobarea Consiliului General al Municipiului București, în contradicție cu articolul 25 din contractul de delegare.

Raportul pe baza auditului a fost trimit în urmă cu două luni Consiliului de Administrație al Parking București SA.

CITEȘTE ȘI: Eroarea majoră de la compania de parking inventată de Firea și menținută de Nicușor Dan: nu poate recupera 156 de milioane de euro de la cei care nu au plătit parcarea

Compania de Parking a câștigat. Directorul revine

„Compania Municipală Parking Bucureşti a obţinut în instanţă suspendarea executării raportului de audit întocmit de Curtea de Conturi şi repunerea în funcţie a directorului general. Decizia a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, care a admis cererea depusă de companie în data de 20 iunie, constatând că auditul a fost întocmit cu încălcarea unor prevederi legale esenţiale”, anunţă compania.

Instanţa a stabilit, printr-o hotărâre executorie de drept, că raportul Curţii de Conturi, alături de scrisoarea adresată conducerii Companiei Municipale Parking Bucureşti sunt suspendate până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Instanţa a identificat elemente de vădită nelegalitate în conţinutul Hotărârii Plenului Curţii de Conturi, al raportului de audit şi al scrisorii către management.

„Motivele pentru care raportul Curţii de Conturi a fost invalidat urmează să fie detaliate după primirea motivării instanţei. În cererea adresată Curţii de Apel, Compania Municipală Parking Bucureşti SA a prezentat toate documentele necesare care arată că tarifele şi metodele de plată a parcării au fost aplicate conform reglementărilor aprobate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, iar comisioanele percepute de operatorii de plăţi au fost legal justificate şi afişate în mod explicit.

Toate serviciile au fost contractate prin proceduri conforme şi transparente”, se arată în comunicatul Companiei de Parking București.

Compania Municipală Parking Bucureşti SA este o societate cu capital public înfiinţată în 2018, aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Obiectivul său principal este acela de a administra locurile de parcare publice de pe raza Capitalei. CMPB se autofinanţează integral, fiind una dintre cele mai profitabile companii municipale.

CITEȘTE ȘI: Reforma salarială de la PMB, ignorată de propria companie: venituri de 3 ori mai mari în Consiliul de Administrație de la Parking București | EVZ

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect