Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă valabil în mare parte din țară, inclusiv în București. Conform informațiilor oferite de meteorologi, avertizarea este valabilă în acest final de săptămână, în ziua de 5 septembrie, între orele 10:00 – 21:00.
Astfel că, în prima sâmbătă din această toamnă, maximele ce vor fi înregistrate în Capitală ajung la 35 de grade Celsius.
Cod galben de caniculă în București și țară
Cu toate că , din punct de vedere calendaristic, s-a intrat oficial în toamnă, Capitală nu scapă încă de temperaturile ridicate de vară. ANM a emis astăzi o nouă avertizare de cod galben de caniculă.
Meteorologii au transmis că sunt vizate următoarele fenomene: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat. În ceea ce privește zonele afectate, cetățenii sunt informați că este vorba despre Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, sudul Crișanei și al Transilvaniei.
„În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, sudul Crișanei și al Transilvaniei, vor fi temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 30 și 36 de grade, cu cele mai mari valori în Banat și Oltenia”, a transmis ANM.

CITEȘTE ȘI Șase tineri violonceliști s-au calificat în semifinala Concursului Enescu 2026
De săptămâna viitoare vremea se răcește
Începutul săptămânii viitoare vine cu un regim termic apropiat de cel normal pentru această perioadă din an. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Termometrele vor indica maxime de 28 de grade, cu minime cuprinse între 12 și 15 grade Celsius.
Marți, 8 septembrie, condițiile meteorologice se vor menține, cu temperaturi de 29-30 de grade și minime de 14-16 grade.
Miercuri, 9 septembrie, vremea va fi frumoasă și caldă în Capitală. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade și cea minimă de 14…15 grade.
Joi, 10 septembrie, temperaturile cresc ușor, până la o maximă termică de 32 de grade. Această zi va aduce o după-amiază cu probabilitate crescută pentru manifestări de instabilitate atmosferică, dar și minime de 16 grade.
CITEȘTE ȘI Asia Fest 2026, la Arena Națională, în acest weekend. Program, bilete și principalele atracții