Capitala se află sub cod galben de instabilitate atmosferică. Acesta este în vigoare de la ora 12:00 și e valabil până mâine, 25 mai, când expiră la ora prânzului.
În acest interval, vântul va bate cu până la 60 km/h și va ploua, în cantități însemnate.
Avertizarea de cod galben este valabilă în cea mai mare parte a Munteniei, a Moldovei și în Dobrogea, precum și în Carpații de Curbură și estul Carpaților Meridionali. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 40…60 km/h) și pe alocuri grindină. Cantitățile de apă vor fi în intervale scurte de timp de 15…25 l/mp și mai ales prin acumulare, pe arii restrânse, de 30…40 l/mp.
Astăzi, 24 mai, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată calendaristică. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate noaptea când vor fi averse însemnate cantitativ (20…30 l/mp). Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 13…15 grade.
Duminica, 25 mai, vremea va fi închisă și se va răci. Va ploua moderat cantitativ (10…15 l/mp), iar vântul temporar va avea intensificări. Temperatura maximă va fi de 18…20 de grade, iar cea minimă de 10…11 grade. La începutul săptămânii, vremea se va menține închisă și rece, potrivit ANM. Va continua să plouă moderat cantitativ și temporar vor fi intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 18…20 de grade, iar cea minimă va fi de 12…13 grade.
Cod galben în 17 judeţe şi Capitală, cod portocaliu în patru județe
Meteorologii au emis si un cod portocaliu de vreme instabilă. În județele Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.
CITEȘTE ȘI: Sector 1 | Piață volantă în cartierul Aviației