Consiliul Județean Ilfov își propune să atragă fonduri europene pentru a construi un „hub regional de servicii sociale” în Voluntari. Valoarea totală a investiției se ridică la peste opt milioane euro.
Proiectul presupune înființarea unui centru de zi pentru copiii cu tulburări de comportament și a două centre respiro pentru persoanele cu dizabilități, dintre care unul pentru cei mici și unul dedicat adulților.
Hub de servicii sociale în Voluntari
Hubul de servicii sociale ar urma să fie construit pe Bulevardul Voluntari, în apropierea sediului DGASPC Ilfov. Acesta presupune înființarea concomitentă a trei centre specializate de tip zi și rezidențial. Durata lucrărilor este estimată la patru ani și două luni.
Centrul pentru copiii cu tulburări de comportament ar urma să ofere intervenție psihologică și psihoeducațională, activități de grup, consiliere parentală și sprijin pentru reintegrarea educațională și socială, pentru cel puţin 100 beneficiari.
Suprafaţa propusă pentru viitorul centru este de 425 metri pătraţi, iar costurile se ridică la peste 9 milioane lei. Proiectul ar urma să fie implementat în 50 luni, în parteneriat cu Asociația Help Autism.
Al doilea proiect propus vizează construirea unui centru respiro pentru copiii cu dizabilități din județ, care să includă şi o componentă rezidenţială temporară sau de urgenţă, precum şi sprijin la domiciliu. Acesta ar urma să deservească un număr de aproximativ 140 copii.
Proiectul ar urma să fie implementat în patru ani, în urma unei investiţii de aproape 16 milioane de lei.
Scopul investiţiei este de a oferi intervenție terapeutică, îngrijire specializată, activități educaționale și integrare comunitară, precum și sprijin direct pentru părinții sau îngrijitorii copiilor cu dizabilităţi, în contextul în care în judeţ nu există un astfel de serviciu specializat, transmite CJ Ilfov.
Cel de-al treilea centru ar urma să fie dedicat adulților cu dizabilități și ar trebui să includă facilități pentru găzduire temporară, terapii specializate, programe de abilitare și autonomie personală, precum și intervenție la domiciliu.
Proiectul vine în contextul în care rata de instituționalizare este de doar 2% în Ilfov, deși în judeţ sunt înregistraţi peste 16.700 de adulţi cu dizabilităţi.
Și în acest caz, durata de implementare este estimată la patru ani, iar costurile se ridică la 16,3 milioane de lei.


„Azilele Groazei”
Rata mică de instituționalizare din Județul Ilfov ar putea fi explicată și prin neîncrederea cetățenilor în instituțiile statului. Încă este proaspăt în mentalul colectiv cazul „Azilele Groazei”, care a dezvăluit suferințele inimaginabile la care erau supuse sute de persoane vulnerabile, ducând astfel la demisia a doi miniştri şi la o anchetă penală extinsă.
Ancheta pornită de la ONG-ul Centrul de Resurse Juridice şi mediatizată de Buletin de Bucureşti şi Centrul de Investigaţii Media (ep 1, ep 2, ep 3, ep 4 + seria de follow-up „Toți știau” ep 1, ep 2, ep 3, ep 4, ep 5) arăta cum sute de bătrâni, dar și persoane cu nevoi speciale, erau bătuţi, ţinuţi în mizerie, lăsaţi să sufere, iar unii dintre ei au murit, după ce au îndurat condiţii chinuri de nedescris.
La finalul lunii mai 2024, fostul şofer al Gabrielei Firea, Ştefan Godei, fratele acestuia, Daniel Godei şi alte 26 de persoane au fost trimişi în judecată de procurorii care au instrumentat dosarul Azilele Groazei.
Ştefan Godei, care era administrator al unui astfel de azil şi fratele său Daniel, administrator al unui centru, sunt cei care deschid lunga listă de inculpaţi. Pe ea sunt şi soţii Dumitra – Cristina Dumitra, cea care administra afacerea azilelor şi soţul său, fost poliţist la Inspectoratul Judeţean de Poliție Ilfov.
Totodată, este vorba de responsabili din rândul autorităţilor care vor trebui să răspundă în faţa întrebărilor judecătorilor. Printre aceştia, este şi Andrei Ţicu, fost şef în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Ilfov. Lista continuă cu foşti angajaţi ai azilelor, care au participat la maltratarea bătrânilor, conform anchetei.