Primarul general Ciprian Ciucu mai încearcă o dată să obțină dreptul de a face audit la STB și Termoenergetica, companii aflate în subordinea Consiliului General al Municipiului București (CGMB), după ce în luna ianuarie consilieri generali ai PSD, PUSL și AUR i-au respins solicitarea.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea achiziționării de servicii de audit extern de către Municipiul București pentru STB SA și Compania Municipală Termoenergetica a fost pus din nou pe ordinea de zi a ședinței CGMB din 26 februarie.
Solicitarea a fost făcută de către primarul general Ciprian Ciucu pentru a identifica motivele pentru care cele două companii au strâns atât de multe datorii.
„Dimensiunile datoriilor acumulate impun efectuarea unor audituri externe în scopul identificării naturii pierderilor financiare survenite și a valorilor lor exacte, pentru a putea fi recuperate și pentru a corecta mecanismele care au condus la producerea lor”, se arată în referatul de aprobare din documentația proiectului.
„A crescut foarte mult costul de operare și vreau să văd de ce. De ce mă costă acum serviciul de transport public în București de două ori mai mult decât pe timpul lui Firea? Sunt contracte care sunt poate ciudate”, explica primarul general în ianuarie.
CITEȘTE ȘI: Ciucu anunță o anchetă fiscală la STB. Ultimul audit, care a declanșat greva din ianuarie 2022, a scos la iveală un jaf generalizat. Fostul director, Adrian Criţ: „Autobuzele și tramvaiele noi ar fi trebuit să scadă costurile”
PSD susține că un audit la STB și Termoenergetica este, de fapt, o răfuială internă în PNL
În ședința CGMB din ianuarie, proiectul pentru achiziționarea unui audit la STB și Termoenergetica a fost respins cu 24 de voturi „pentru” și 29 de „abțineri”. S-au abținut consilierii generali ai PSD, PUSL și AUR.
Primarul Sectorului 4 și președinte al PSD București, Daniel Băluță, a explicat într-o conferință de presă, de ce s-a opus PSD auditelor externe cerute de noul primar general Ciprian Ciucu.
„Direcția de Audit din cadrul Primăriei Municipiului București are 24 de angajați, iar Corpul de control al primarului general are angajați 27 de oameni. Încă de acum șase ani, conducerea celor două direcții a fost gestionată de Partidul Național Liberal.
Mai mult, din mai 2025, ordonatorul de credite al Primăriei Municipiului București a fost un reprezentant al Partidului Național Liberal (primarul interimar Stelian Bujduveanu – n.r.).
Ca atare, nu putem arbitra o astfel de reglare de conturi într-un stil mafiot pe care primarul general încearcă să o rezolve în interiorul PNL. Nu m-am așteptat niciodată să văd așa ceva. Acest comportament de baron nu face altceva decât să ne arate că în timpul campaniei electorale domnul primar general a mințit. Dorința de a face reformă nu există”, a acuzat Daniel Băluță.
Pe 17 februare, Ciprian Ciucu anunța că va efectua un „audit personal” la Societatea de Transport București STB SA, care are, în prezent, o datorie de 1,6 miliarde de lei.
„Pentru că PSD/Piedone/AUR au respins auditul pe care l-am cerut, compensez prin a lucra eu personal pe datele lor, asa cum le primesc. Ghinion, vorba clasicului, am suficientă experiență profesională (inclusiv în evaluari) pentru a analiza datele pe care reușesc să pun mâna.”, a scris primarul general.