Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 2 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

Cinci echipamente suplimentare de aer condiționat au fost montate la Aeroportul Otopeni

321
FOTO: CNAB

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat că cinci echipamente suplimentare de aer condiționat funcționează, în prezent, la Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni. Măsura vine la mai bine de o săptămână de la avaria de la sistemul de ventilație din zona de îmbarcare a aerogării Plecări.

Recent, două astfel de aparate au fost puse în funcțiune la Aeroportul din Otopeni, așa cum Buletin de București a scris aici. La acel moment, reprezentanții companiei au transmis că vor monta și două echipamente de mare capacitate: unul în data de 3 iulie, altul pe 4 iulie.

Totuși, potrivit celui mai recent comunicat de presă al CNAB, un singur echipament de mare capacitate va fi pus în funcțiune în cursul zilei de astăzi. În total, puterea suplimentară asigurată de cele șase echipamente este de 2.270 KW.

Prestatorul de servicii de mentenanță pentru sistemul de aer condiționat a fost penalizat, până în prezent, cu suma de 2.389.403 lei, din care 375.240 lei – pentru probleme legate de climatizare, la care se adaugă 0.15% pe zi din abonament pentru neconformități ale temperaturilor.

Înainte de luare acestor măsuri inspectorii Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au desfăşurat un control în urma căruia Aeroportul Internaţional Henri Coandă a fost amendat cu 2.000 euro din cauza temperaturii ambientale în terminalele Plecări şi Sosiri.

CITEȘTE ȘI:

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Rezultatele la parlamentare în Bucureşti şi Ilfov. FOTO: saci cu voturi, INQUAM / Virgil Simionescu
ArticoleEvenimentFeaturedPolitic

Rezultatele la parlamentare în Bucureşti şi Ilfov. Judeţul s-a „recolorat” în galben

Rezultatele la parlamentare în Bucureşti şi Ilfov: Cinci sectoare din Bucureşti (1,...

Becali, parlamentar AUR de București, prima declarație controversată
ArticoleMainPolitic

VIDEO | Becali, parlamentar AUR de București: „Eu nu negociez cu femeile”

Nou parlamentar AUR de București, George Becali, a făcut mai multe declarații...

Bucureștenii au boicotat alegerile parlamentare. Foto: Inquam Photos / Virgil SIMONESCU
ArticoleMainPolitic

Bucureștenii au boicotat alegerile parlamentare 2024. Abia pe locul 22 ca prezență la vot. Ilfov, pe locul 4

Bucureștenii au boicotat alegerile parlamentare 2024. Deși pe liste sunt înscrise cel...