Oamenii legii din cadrul Poliției Sectorului 2 au întocmit cinci dosare penale pentru furt de curent în Sectorul 2. Poliția Locală a aplicat și 17 amenzi mai multor persoane care locuiau fără forme legale, însă controalele au vizat și alte spețe, transmit reprezentanții administrației locale.
„Astăzi, colegii noștri au participat la o acțiune comună desfășurată împreună cu polițiști din cadrul Poliției Sectorului 2, în sprijinul operatorului de distribuție a energiei electrice, pentru trei imobile de pe străzile Maica Domnului și Lizeanu”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Sector 2 într-un comunicat.
Astfel, în urma controalelor au fost legitimate 38 de persoane, dintre care 12 au fost depistate că locuiau fără forme legale sau că aveau documentele de identitate expirate. Cei 12 cetățeni care nu își stabiliseră domiciliu au fost amendate.
Poliția Locală Sector 2 a mai aplicat o sancțiune pentru neîntreținerea curățeniei în curtea unui imobil. Alte patru contravenții au vizat lipsa contractelor de salubrizare. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 10.000 de lei.
Tot în cadrul controalelor au fost întocmite și cinci dosare penale pentru furtul de energie electrică, după ce au fost identificate mai multe branșamente improvizate din rețeaua comună.
Reprezentanții Direcției Generale de Poliție Locală Sector 2 anunță că verificările vor continua și în perioada următoare, cu echipe mixte, și în alte zone în care sunt semnalate situații similare.
Branșamentele ilegale de pe Strada Maica Domnului, un „obicei”
Nu este prima dată când sunt descoperite branșamente ilegale pe strada Maica Domnului. În luna august, un echipaj mixt, format din agenți de poliție și polițiști locali, a mai descins la un imobil din această zonă, după cum scria Buletin de București.
„În această dimineață, începând cu ora 09:00, colegii noștri au desfășurat o acțiune de verificare la imobilul situat în str. Maica Domnului nr. 37–37A”, au transmis reprezentanții polițiștilor locali din Sectorul 2.
Acțiunea a avut ca scop identificarea persoanelor care ocupă fără drept imobilul, dar și verificarea respectării obligațiilor privind stabilirea domiciliului sau a reședinței. Mai mult, polițiștii locali au vizat și prevenirea și combaterea faptelor care afectează ordinea publică și mediul.
Aceștia au sesizat și furnizorul de energie electrică, întrucât există suspiciunea că persoanele vizate au realizat branșamente ilegale la rețelele de utilități.