Nouă puncte de prim ajutor pe timp de caniculă, în Sectorul 2
Primăria Sectorului 2 amenajează nouă puncte de prim ajutor unde se vor oferi apă rece şi sprijin medical celor care au nevoie.
Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Primăria Sectorului 2 amenajează nouă puncte de prim ajutor unde se vor oferi apă rece şi sprijin medical celor care au nevoie.
Diana Matei
PSD și PNL au semnat luni un acord politic privind asigurarea majorității în Consiliul Local al Sectorului 5.
Cătălin Doscaș
Sistemul Ro-Alert a trimis duminică după-amiză o atenționare de vreme rea bucureștenilor.
Florin Râșteiu
Primarul general, Nicușor Dan, a acuzat public că noul proiect de Cod Urbanistic, aflat în dezbaterea Parlamentului, are o serie de prevederi care afectează regimul de protecție al spațiilor verzi.
Cătălin Doscaș
Luni, în intervalul orar 09:30-11, autobuzele de pe linia 361 vor merge pe un traseu modificat, cu ocazia ceremoniei militare dedicate Zilei Drapelului Național.
Anamaria Nedelcoff
Primarul General al Bucureștiului, Nicușor Dan, a pus în consultare publică proiectul noului Plan Urbanistic General (PUG) al Capitalei, care cuprinde, printre altele, construirea unei Eurogări de mare viteză în zona de nord-vest și amenajarea de legături pietonale între toate punctele cardinale ale orașului.
Radu Țuțulan
Circulația tramvaielor va fi restricționată duminica aceasta în zona stadionului Rapid Giulești, cu ocazia Centenarului Clubului Sportiv Rapid București.
Anamaria Nedelcoff
Pasajul de la Berceni, pe Centura Bucureștiului, va fi inaugurat duminică, 25 iunie, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.
Diana Matei
Fundația Eco-Civica anunță organizarea unui protest în Piața Victoriei pentru a atrage atenția asupra unor amendamente pe care la consideră nocive și care au introduse in noul Cod Urbanistic.
Cătălin Doscaș
Newsletter BdB
Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.