Tarife mai mari pentru lucrările efectuate de compania Infrastructură S5, deținută de Sectorul 5
Tarifele pe care le percepe societatea Infrastructură S5, înființată și deținută de Consiliul Local al sectorului, ar putea fi majorate cu până la 16%.
Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tarifele pe care le percepe societatea Infrastructură S5, înființată și deținută de Consiliul Local al sectorului, ar putea fi majorate cu până la 16%.
Deniz Garguli
Compania Ecovol SA, deținută de Consiliul Local Voluntari, a încredințat direct, pe 14 iulie, două contracte pentru achiziționarea de mobilier urban.
Florin Râșteiu
Vladimir Ghițulescu, fostul director general al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), demis din funcție în luna iunie la propunerea lui Ciprian Ciucu, a contestat decizia în instanță.
Deniz Garguli
Primarul general Ciprian Ciucu a declarat luni că stimulentele pentru persoanele cu dizabilități vor putea fi plătite, „dacă vor fi bani în urma insolvenței STB”, măsură pe care a solicitat-o public, în cadrul unei conferințe de presă organizate luni, 20 iulie.
Andreea Stănărîngă
Primăria Sectorului 2 va sponsoriza trei meciuri de rugby din Cupa Națiunilor 2026, potrivit documentelor consultate de Buletin de București.
Alexandru Stan
Autorizația de funcționare pentru restaurante, baruri și cafenele în Sectorul 2 poate fi obținută respectând pașii din ghidul publicat de Primărie.
Alexandru Stan
Primăria Sectorului 2 vrea să atragă donații și sponsorizări pentru finanțarea proiectelor de interes local.
Alexandru Stan
Licitaţia pentru primul spital public generalist din Sectorul 6 a fost anulată, după ce, în urma contestaţiilor, toate cele cinci oferte primite au fost declarate neconforme.
Andreea Tudor
Primarul Capitalei a declarat pentru Buletin de București că șantierele pentru modernizarea liniilor de tramvai sunt în grafic, dar unele vor fi închise abia anul viitor, pentru că trebuie rezolvate și rețelele utilitare de sub șine, care sunt foarte vechi.
Alexandru Stan
Newsletter BdB
Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.