Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 8 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Mediu

Capitala se sufocă, iar Garda de Mediu Ilfov transmite că „se vor efectua controale conform normelor de control legale”

283

Deși vizibile din Centrul Capitalei, arderile ilegale din Ilfov nu sunt pe agenda de priorități a Gărzii de Mediu județene. Asta în timp ce senzorii care măsoară microparticulele PM 2.5 sunt „pe roșu” constant de câteva zile. „Comisarii GNM-CJ ILFOV au părăsit zona (ora 17:45), urmând a se efectua controale conform normelor de control legale”, se arată în cea mai recentă comunicare publică făcută de instituția care are ca misiune combaterea infracțiunilor de mediu.

De câteva nopți, Capitala este măturată de valuri de poluare. Cele mai mari valori sunt înregistrate de senzorii din extremitatea sudică. Spre exemplu, senzorii din orașul Popești-Leordeni și comuna Berceni au arătat la primele ore ale dimineții valori de 110 μg/m3 la PM 2.5. De aproape cinci ori mai mari decât limita legală.

Fenomenul este întreținut de arderile ilegale care pare să fi luat avânt în ultima lună. Octavian Berceanu, fostul comisar șef al Gărzii Naționale de Mediu, a publicat recent mai multe imagini cu arderi ilegale a căror intensitate este vizibilă din Centrul Capitalei.

La solicitarea presei centrale, comisarii Gărzii de Mediu Ilfov s-au deplasat în cursul zilei de ieri în comuna Vidra din județul Ilfov. Un comunicat transmis ulterior subliniază că din cauza riscului de a fi agresați, și după ce „reprezentanţii Poliţiei Popeşti Leordeni au fost solicitaţi pentru alte misiuni” comisarii „au părăsit zona (ora 17:45), urmând a se efectua controale conform normelor de control legale”.

Cu alte cuvinte, angajații instituției au anunțat că au abandonat pe moment misiunea de a combate infracțiunile de mediu.  

Reamintim: Buletin de București a dezvăluit că șeful Gărzii de Mediu din Ilfov, Emil Grigore, a fost implicat în afaceri incompatibile cu funcția. Vidanjele sale au încărcat levigat de la groapa de gunoi din Vidra și l-au vărsat în Râul Argeș. Cu toate acestea, Emil Grigore controlează în continuare activitatea Gărzii de Mediu din Ilfov.

FOTO: uRAD Monitor/Garda de Mediu Ilfov

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani, când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. În București a lucrat în redacții radio ca reporter, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM), unde a acoperit domeniile politic, economic, social și externe. Ulterior, a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experiența în jurnalismul online a dobândit-o la portalul B365.ro, unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La Realitatea TV a fost, pe rând, reporter la secția Social, reporter special la emisiunea de reportaje și anchete „Reporterii Realității”, dar și editor al jurnalelor de știri. Ulterior, a făcut parte din secția de Investigații de la Digi24 și a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017, ca reporter special, în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș